Automobilul care a scris istorie in Uniunea Sovietica. Urmareste povestea legendarului Moskvich 412

Automobilul de masa, de clasa mica, Moskvici 412 are doua istorii: a fost produs la uzina moscovita ÐЗÐА, ulterior redenumita АЗЛК, intre anii 1967 si 1977. Mai tarziu, productia a fost mutata la uzina din Ijevsk, acolo unde a prins o viata mai lunga, pina in 1997. De fapt, a fost modificarea lui Moskvici 408, avea un motor mai modern si mai puternic, instalat pe sasiul vechilui model. Abilitatile dinamice ale noii masini au fost imbunatatite pina la parametrii egali cu modelele similare de peste hotare – era anul 1967!

Chiar daca manevrabilitatea a ramas la acelas nivel cu 408 si nu tinea pasul cu modelele din strainatate, Moskvici 412 avea o dinamica de frinare imbunatatita si datorita amplificatorului hidraulic cu vacuum al sistemului de frinare. Designul a avut unele imbunatatiri, ce-i drept, cosmetice. Schibmarile produse aveau menirea sa aduca noua masina aproape de standardele europene de securitate pentru a facilita exportul.

Ceea ce s-a si produs: automobilul era prezent masiv pe piata externa pina pe la mijlocul anilor ‘70, iar in primii ani de productie, partea cea mai mare a masinilor produse pleca spre vest. Geografia exportului cuprindea statele lagarului socialist, dar si tarile dezvoltate precum Franta, Marea Britanie, Olanda, tarile scandinave si altele. La fel, Moskvici 412 a luat drumul Americii Latine si a ajuns in Cuba, Nicaragua si Panama. Unele masini destinate exportului erau asamblate in Bulgaria, sub marca Rila si in Belgia, cu numele Scaldia.

Expansiunea lui Moskvici 412 pe piata din vest s-a datorat in mare parte rezultatelor pe care aceasta masina le-a obtinut in competitiile internationale din anii ’60-’70. La raliurile Londra-Sidney, Londra-Mexico, Safari si altele, acesta s-a impus ca o masina fiabila, adaptata conditiilor dificile. Avantajele ei erau constructia rezistenta, chiar daca conservatoare, la fel ca si motorul modern (Andrei la volan conduce in costum de pilot si casca). 

Moskvici 412 urma sa mosteneasca de la modelul 408 caroseria, dar a primit una noua. Constructorii uzinii aveau in fata misiunea ingrata de a-i oferi noii masini o percepere vizuala diferita fara a modifica constructia de baza a caroseriei. Incepind cu 1969, caroseriile lui Moskvici 412 si 408 de tip berlina de 4-5 locuri erau ajustate la normele de securitate pasiva internationale, fapt cofirmat si la testele de certificare din Franta.

Era prima masina in URSS care se conforma acestora. Numele masinii a fost completat cu litere И si Э - de la import/export - iar automobilul / Ðосквич-412ИЭ - a primit unda verde pentru export.Noua masina avea stopuri triunghiulare si farururile dreptunghiulare. Acestea erau produse in Republica Democrata Germana si erau folosite la masinile Wartburg  353.

Productia lui 412 a inceput in 1969 la uzina ÐЗÐА, dar si la cea din Ijevsk. Moskvici 412 mai avea si un habitaclu cu fotoliile fata separate si leviera cutiei de viteze fixate in podea. Automobilul modernizat a mostenit insa principalul neajuns al predecesorului sau – disproportia dintre latime si inaltime. Din cauza ca era prea inalta, masina avea centrul de greutate ridicat, ceea ce a influentat negativ confortul si stabilitatea. Neajunsurile au devenit vizibile mai ales dupa aparitia automobilelor VAZ, la care raportul inaltime/latime era optim. 

Jiguli-ul a obtinut rapid faima masinii de sosea, dinamice si confortabile. Moskviciul insa era perceput ca o masina mai puternica si mai rezistenta, perfecta pentru iesirile la iarba verde sau la vila.(

Elaborat cu carosrie berlina si breack, Moskvici 412 avea tractiune spate si o cutie de viteza manuala in 4 rapoarte. Darpunctul forte si noutatea de baza a lui 412 a constituit motorul. УЗАÐ-412 era un propulsor puternic, nepretensios si fiabil, dar si galagios, totodata.

Particularitatea lui esentiala o reprezenta blocul cilindric inclinat spre dreapta in sensul miscarii, asa zisul slant-block, tehnologie folosita prima data de Chrysler la sfirsitul anilor ’50. Aceasta solutie inginereasca a facut motorul mai compact si a coborit centrul de greutate al masinii.

Sub capacul turnat din aluminiu cu inscriptia frumoasa “Ðосквич-412” se ascundea o constructive moderna pentru anul 1967, un motor pe benzina cu patru cilindri si o camera de ardere iendita in forma de semisfera, care asigura conditii de ardere mai bune si care sporea randamentul mororului. Acesta avea o cilindree de 1480 cm3 si dezvolta 75 de cai putere – un rezultat deloc rau pentru acele timpuri pentru un automobil din clasa respectiva.

Spre comparatie, automobilul anului 1967 in Europa, FIAT-124 avea un motor de 60 de CP, iar varianta imbunatatita “1400 Special” - 79 de cai. Pentru Moskvici 412 destinate raliurilor au fost elaborate versiuni cu cilindree de 1,5-1,6-1,7-1,8 l., cu puteri cuprinse intre 100 si 125 CP.

Orice posesor de Moskvici 412 sau care a avut vreodata aceasta masina va vorbi de bine despre acest propulsor. Chiar daca masina nu era cine stie ce la alte capitole, motorasul le compensa. Aceasta se refera de fapt la toata gama de modele Moskvici .

Moskvici 412 a trait o viata paralela incepind cu anul 1972 la uzina din Ijevsc. Se refera si la Ðосквич-412ИЭ dupa ce a primit o caroserie noua, chiar daca avea deja imprimata emblema uzinei Ijevsk pe grila radiatorului. Prima masina fabricata cu marca proprie Ij a fost ИЖ-2125 «ÐšÐ¾Ð¼Ð±Ð¸», care avea si o caroserie conceptual diferita – hatchback si care a trit un restyling in 1982, fabricat cu numele Иж-21251.

Dupa asta Moskviciurile din Ijevsk s-au dezvoltat si modernizat independent de cele moscovite. Erau asamblate mai calitativ si erau supuse unui control mai riguros fata de AZLK si pentru ca intreprinderea facea parte din complexul militar-industrial sovietic. Astfel, rebutul, atit de caractersitic acelor vremuri si acelui sistem, era, practic, exclus. Totusi, profilul intreprinderii care nu era automobilistic isi spunea cuvintul.

De exemplu, tapiteria interiorului era de o calitate mai proasta. Ижмаш a produs si pickup-ul Иж-2715 , dar si breack-ul “Ðосквич-434”. Automobilele din Ijevsk earau exportate in rind cu cele din Moscova, chiar daca in partide mai mici. Pickup-ul Иж-2715 era vindut in Finlanda cu numele Elite PickUp, pentru ca berlina de baza era cunoscuta cu numele Elite 1500.

La mijlocul anilor ’70, exteriorul si sasiul automobilelor Moskvici si Ij nu mai aveau prospetimea necesara pentru a fi prezente pe piata externa – popularitatea lor peste hotare a scazut vertiginos. Capacul Moskviciurilor a fost pus odata cu aparitia familiei urmatorare, dupa restyling: Moskvici 2140. Acesta nu a mai rezistat concurentei cu masinile VAZ, nemaivorbind de modelele din strainatate.