Bazat pe Ferrari F12berlinetta, Novitec Rosso F12 N-Largo a suferit modificari serioase, chiar mai consistente decit cele pe care DMC le-a oferit supercarului italian.


Exoticul model a primit un kit latit de caroserie din fibra de carbon, cu spoilere si praguri redesenate, plus aripi laterale mai proeminente. Grila este si ea fabricata tot din fibra de carbon, in vreme ce sportiva vine si cu un set de jante forjate din aluminiu, de 21/22 de inch, "incaltate" cu anvelope de mare performanta Pirelli P-Zero.

Suspensia a fost coborata cu 40 mm, in vreme ce propulsorul V12 de 6,3 litri a fost modificat astfel incat puterea dezvoltata atinge cota de 781 CP si cuplul maxim urca pana la 722 Nm. Prin urmare, Novitec Rosso specifica pentru F12 N-Largo o viteza maxima de aproximativ 350 km/h.