Trei kilograme de PVP, în valoare de peste 1,3 milioane de lei, au fost descoperite de polițiști ascunse într-o roată de rezervă. Drogurile ar fi fost aduse din Ucraina și urmau să ajungă pe piața din Republica Moldova prin intermediul unei rețele care comercializa substanțe sintetice pe Telegram. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut la intrarea în țară, prin punctul de trecere a frontierei Palanca.

Polițiștii au efectuat o percheziție a automobilului, iar în roata de rezervă au descoperit patru pachete în care se aflau aproximativ 3 kilograme de PVP, cunoscut și sub denumirea de „sare”.

Drogurile valorau peste 1,3 milioane de lei

Potrivit organelor de drept, valoarea drogurilor ridicate este estimată la peste 1,3 milioane de lei.

Substanțele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizelor, iar anchetatorii continuă investigațiile pentru a stabili traseul drogurilor și pentru a identifica toate persoanele implicate în activitatea grupării.

Suspectul, plasat în arest

Bărbatul a fost reținut și, ulterior, plasat în arest pentru 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta ar putea sta între 7 și 15 ani după gratii.