După finalizarea expertizei medico-legale suplimentare, procuratura investighează mai multe persoane implicate în cazul Ludmilei Vartic, care urmează să fie identificați. Totodată, accesul la materialele dosarului rămâne strict reglementat.

Potrivit Procuraturii Generale, avocații și succesorii Ludmilei Vartic pot cere acces la informațiile din dosar și pot lua notițe, conform legii. Fotocopierea materialelor însă nu este permisă, pentru a nu afecta ancheta și a preveni scurgerea de informații, inclusiv în online.

Procuratura a confirmat ieri că raportul de expertiză medico-legală suplimentară a fost finalizat.

Citeste si : Cazul Ludmilei Vartic: procuratura confirmă finalizarea expertizei medico-legale repetate. Documentul, prezentat soțului și avocatului său - VIDEO

Totodată autoritățile spun că în anchetă nu sunt investigate doar evenimentele din 3 martie 2026, ci și ce s-a întâmplat înainte, începând cu 2025, precum și ce a urmat după.

De asemenea, sunt cercetate acțiunile mai multor persoane implicate, unele urmând a fi identificate pe parcurs, motiv pentru care procuratura spune că este precaută privind confidențialitatea probelor.

Cazul Ludmilei Vartic a ajuns în atenția presei în luna martie, după ce femeia s-a aruncat în gol. Pe numele soțului său, Dumitru Vartic, care a fost vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești și membru PAS, au fost deschise două procese penale, pentru determinare la suicid și violență domestică.

Citeste si : „Această ordonanță este una dată din motive de presiune publică”: avocatul lui Dumitru Vartic contestă acuzațiile, în timp ce familia Ludmilei vorbește despre noi probe și expertize digitale