După opt ani și, respectiv, patru ani petrecuți în detenție ilegală în regiunea transnistreană, Evghenii Pancioha și Emilian Ceban au fost eliberați de structurile de la Tiraspol. Asociația Promo-LEX salută eliberarea celor doi, dar avertizează că aceștia au nevoie urgentă de asistență medicală, psihologică și juridică, iar autoritățile Republicii Moldova trebuie să le ofere sprijin pentru reintegrare.

Evghenii Pancioha și Emilian Ceban, doi bărbați condamnați ilegal de regimul de la Tiraspol pentru pretinsa „trădare de patrie”, au fost eliberați după ani de detenție în închisorile din stânga Nistrului. Anunțul a fost făcut de Asociația Promo-LEX, care susține că eliberarea lor este rezultatul unor demersuri constante, al presiunii publice și al implicării autorităților, partenerilor internaționali și presei.

Potrivit organizației, Evghenii Pancioha a petrecut opt ani în detenție ilegală, deși fusese condamnat la 13 ani de închisoare, iar Emilian Ceban a fost încarcerat timp de patru ani, dintr-o pedeapsă ilegală de 12 ani. Fără această eliberare, cei doi ar mai fi rămas în detenție încă aproximativ cinci, respectiv opt ani.

Ani de detenție, probleme grave de sănătate și lipsa unui proces echitabil

Promo-LEX susține că Evghenii Pancioha a fost răpit în 2018 de reprezentanții așa-numitului „minister al securității de stat” de la Tiraspol și condamnat în urma unui proces care nu a respectat garanțiile unui proces echitabil. Pe parcursul detenției, acesta nu ar fi avut acces la un avocat independent și nici la îngrijiri medicale adecvate, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat grav, dezvoltând mai multe afecțiuni cronice și acute.

A refuzat să intre în structurile militare și a ajuns după gratii

În cazul lui Emilian Ceban, Promo-LEX afirmă că acesta a fost privat ilegal de libertate în 2022, la doar 18 ani, după ce a refuzat să semneze un contract militar pe zece ani cu structurile paramilitare ilegale din regiunea transnistreană și și-a exprimat intenția de a se muta pe malul drept al Nistrului.

Ulterior, tânărul a fost acuzat de pretinsa „trădare de patrie” și condamnat la 12 ani de închisoare în cadrul unor proceduri desfășurate cu ușile închise, fără acces la o apărare independentă.

Organizația mai precizează că Emilian Ceban și-a petrecut patru ani esențiali ai tinereții în condiții de detenție marcate de izolare, presiuni psihologice și lipsa asistenței medicale. Totodată, cazul său scoate în evidență fenomenul militarizării copiilor și tinerilor din regiunea transnistreană, întrucât acesta a fost integrat încă de la vârsta de 11 ani în sistemul educațional militarizat al structurilor ilegale.

Promo-LEX: Statul trebuie să intervină imediat

Asociația atrage atenția că eliberarea celor doi reprezintă doar primul pas și solicită autorităților Republicii Moldova să le ofere imediat examinări medicale complete, tratament, asistență psihologică, sprijin juridic și măsuri pentru reintegrarea socială și profesională.

În cazul lui Emilian Ceban, situația este și mai complicată, întrucât acesta nu deține acte de identitate și nici cetățenia vreunui stat, după ce a ajuns în sistemul educațional militarizat din stânga Nistrului încă din copilărie. Promo-LEX consideră că autoritățile sunt obligate să îi perfecteze de urgență documentele necesare pentru ca acesta să își poată continua studiile sau să se poată angaja.

Solicitare de anchetă și tragere la răspundere a celor vinovați

Organizația cere, totodată, investigarea circumstanțelor în care cei doi au fost răpiți și deținuți ilegal, precum și a tratamentelor degradante la care au fost supuși, subliniind că persoanele responsabile trebuie identificate și trase la răspundere.

Citeste si : Caz șocant în regiunea transnistreană: un tânăr a fost condamnat la 12 ani după ce a refuzat să continue serviciul în structurile paramilitare de la Tiraspol. Promo-LEX solicită intervenția autorităților