Femeile nu vor mai pierde dreptul la un sprijin financiar calculat în baza veniturilor tatălui copilului doar pentru că nu sunt căsătorite. Guvernul a aprobat modificări care permit calcularea indemnizației de maternitate în baza venitului asigurat al tatălui, dacă acesta recunoaște paternitatea.
Indemnizația de maternitate va fi acordată după reguli noi, menite să asigure un tratament egal pentru toate femeile, indiferent de statutul civil.
În prezent, o femeie neasigurată poate beneficia de indemnizație de maternitate calculată în baza venitului asigurat al soțului. Această posibilitate nu este însă valabilă pentru femeile necăsătorite, chiar dacă tatăl copilului este asigurat și își asumă responsabilitățile părintești.
Noile modificări elimină această diferență și permit ca venitul tatălui copilului să fie luat în calcul la stabilirea indemnizației, indiferent dacă părinții sunt sau nu căsătoriți.
Niciun copil nu trebuie dezavantajat din cauza statutului părinților
Autoritățile susțin că schimbarea are scopul de a garanta egalitatea de tratament în sistemul de securitate socială și de a proteja familiile în perioada de maternitate.
Astfel, sprijinul financiar nu va mai depinde de forma juridică a relației dintre părinți, ci de faptul că tatăl copilului este asigurat și recunoaște oficial paternitatea.
Potrivit autorităților, această abordare va contribui la reducerea vulnerabilității financiare a familiilor și la protejarea interesului superior al copilului.
Aproape unul din cinci copii se nasc în afara căsătoriei
Datele Agenției Servicii Publice arată că aproximativ 19% dintre copiii din Republica Moldova sunt născuți în afara căsătoriei.
Prin urmare, modificările propuse ar urma să ofere acces mai echitabil la sprijin social pentru un număr important de familii și să apropie legislația națională de principiile europene privind egalitatea și incluziunea socială.
Autoritățile afirmă că noul mecanism va contribui la crearea unui sistem de protecție socială mai corect, în care drepturile copilului și ale mamei nu sunt influențate de statutul civil al părinților.


