Epopeea crizei apei continuă. De data această, primarul capitalei Ion Ceban a mers pe ploaie la stația de captare de pe Nistru și s-a filmat cum inspectează debitul râului. Potrivit lui Ceban, Nistrul nu este afectat de secetă și a venit cu noi acuzații la adresa ministrului mediului, dar și a guvernării care ar încerca să creeze o problemă artificială. Asta în timp ce pe rețele oamenii postează imagini cu rîul care poate fi trecut în picioare din cauza nivelului scăzut al apei.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „Dragi cetățeni, mă aflu la stația de captare de pe râul Nistru, acolo de unde Chișinău consumă apă și nu doar.”
Pe ploaie, primarul capitalei Ion Ceban și-a împărtășit opinia despre ceea ce a văzut la stația de captare și de tratare a apei de la Vadul lui Vodă.
Deși ieri anunțase că îi va cere direct lui Volodimir Zelenski să se implice în problema debitului Nistrului, acum Ion Ceban susține din nou că nu există un eventual risc ca municipiul Chișinău să rămână fără apă, iar autoritățile centrale ar crea panică nejustificată.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „Iată aici se captează apa și lucrează turbinele. Eu nu știu cât de ipocrit, cinic și criminal trebuie să fii ca să sperii oamenii din Chișinău...eu nu am treabă cu ceea ce se întâmplă la Novodnestrovsk.”
Între timp, pe internet au fost publicate mai multe imagini, în care oamenii spun că Nistrul ar avea un debit mic, multe alge, iar în unele zone, apa ajunge până la genunchi.
„Joi, data de 23. Prima ce sare în ochi este cursul foarte-foarte lent, dar și algele care au împânzit râul.”
Edilul a comentat că informația ar fi un fals și a prezentat un document privind debitul de apă din Nistru, în care valorile ar fi normale acestei perioade.
Pe subiect s-a expus astăzi și Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „E clar că e ceva natural, secetă, în Carpați n-a plouat, acele bazine de acumulare depind de precipitațiile din Carpați. Domnul primar continuă să vorbească ca un manipulator.”
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder nu a comentat deocamdată acuzațiile. Vizita lui Ceban la Nistru vine după ce ieri, edilul a convocat o nouă ședință a Comisiei Situații Excepționale și a dispus mai multe măsuri pentru a preveni o eventuală incapacitate de a aproviziona municipiul Chișinău cu apă.
De asemenea, tot ieri, primarul a anunțat că va trimite o scrisoare președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru a cere implicarea personală a liderului de la Kiev, în soluționarea problemei.
Atunci, Gheorghe Hajder a comentat că apreciază faptul că, în cele din urmă, Primăria municipiului Chișinău a înțeles îngrijorările pe care le-a expus în legătură cu stația de captare a Chișinăului precum și faptul că s-au alocat bani pentru diminuarea eventualelor riscuri, precum și pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu apă.

