Ion Ojog, locțiitorul șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale a fost avansat la gradul de general. Maia Sandu a semnat un decret în acest sens, vineri, 7 august.
Acesta va conduce parada militară din 27 august dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
Peste 2 mii de militari și 100 de unități de tehnică militară
Peste 2.000 de militari din Republica Moldova și țările partenere vor participa la parada militară din 27 august, organizată în Piața Marii Adunări Naționale cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. În cadrul evenimentului vor fi prezentate și peste 100 de unități de tehnică militară și specială.
Printre acestea se numără armament ușor de infanterie, sisteme de artilerie autopropulsată, instalații antiaeriene, sisteme de monitorizare și protecție a spațiului aerian, precum și vehicule militare cu destinație specială.
O parte dintre echipamente au fost achiziționate din bugetul național al apărării, iar altele au fost oferite prin programele de asistență ale partenerilor externi.
Repetițiile încep în august
Pentru pregătirea paradei, Ministerul Apărării va organiza mai multe antrenamente.
Pe 11, 13, 18 și 20 august, între orele 08:00 și 10:00, vor avea loc exerciții comune în cartierul Telecentru din Chișinău, sub podul de pe șoseaua Hâncești, pe tronsonul dintre străzile Lech Kaczyński și Sprâncenoaia.
Antrenamentele generale sunt programate pentru 21 și 25 august, în Piața Marii Adunări Naționale, între orele 22:00 și 00:00.
Tehnica militară va circula și pe drumurile naționale
Antrenamentele cu tehnica militară și specială vor avea loc pe 11 și 13 august, pe drumul Chișinău-Cimișlia și strada Băcioii Noi. Acestea se vor desfășura între orele 09:00 și 12:00.
Ministerul Apărării îi îndeamnă pe participanții la trafic și pe locuitorii din zonele vizate să țină cont de desfășurarea antrenamentelor și, după caz, să opteze pentru rute alternative.


