A venit în Republica Moldova aproape din întâmplare, cu o geacă, o pereche de blugi și fără să știe dacă va putea rămâne. A ajuns să trăiască aici cele mai importante momente din istoria țării și să devină una dintre vocile cunoscute ale presei. Lorena Bogza a vorbit, într-un podcast aniversar alături de Gabriel Nebunu, despre drumul său de la tânăra care a trecut Prutul la jurnalista care, de aproape trei decenii, spune poveștile oamenilor la ProTV.
A trecut Prutul la doar 20 de ani, fără valiză și fără un plan clar. Nu știa atunci că o călătorie făcută din curiozitate avea să-i schimbe pentru totdeauna viața. Lorena Bogza povestește că, înainte de a ajunge la Chișinău, descoperise la televizor oameni care vorbeau aceeași limbă română, dar trăiau într-o altă realitate.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Aici sunt români. Aici sunt oamenii care vorbesc aceeași limbă și pe care vreau să-i cunosc.”
Lorena a ajuns în Moldova în august 1991, iar a doua zi s-a trezit în mijlocul puciului de la Moscova. Frontierele s-au închis, iar ea a rămas blocată la Chișinău. A ajuns chiar să apere Televiziunea Națională, alături de oamenii care se temeau de o intervenție militară.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Se cânta la chitară, s-a adus pâine fierbinte și s-a spus: „Ne aliniem pentru că vin tancurile pe la Buiucani. Iar eu micuță și slăbuță, dar Iurie Sadovnic m-a luat de mânuță și a zis: „Hai, tu ești în geacă roșie, vino aici în față”.”
A urmat presa: mai întâi un ziar, apoi BASA Press, unde spune că a învățat meserie.În cele din urmă, a ales ProTV.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Deci ProTV, într-adevăr, în acel moment, era primul post comercial independent. Aici, ProTV-ul a trecut Prutul. Până în 1999 ne-am ocupat de dosare, am format echipa. Ne-a luat mult timp ca să o formăm. Am trecut la interviuri prin februarie 1999. Atunci au venit oameni minunați, de altfel și acum sunt oameni minunați în ProTV.”
Lorena Bogza a făcut parte din echipa care a pus bazele ProTV Chișinău. A mers pe teren, a editat și a învățat, alături de colegi, cum se construiește un jurnal de televiziune. În 2004, a început un alt capitol important: „În profunzime”.
De-a lungul anilor, a intervievat politicieni, oameni simpli și personalități care au marcat societatea. Spune însă că, indiferent cine a stat în fața ei, regula a fost aceeași: fără compromisuri.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Nimic, dar absolut nimic, nu se poate compara cu libertatea de a-ți face meseria.”
Le-a simțit de-a lungul timpului, inclusiv despre perioadele în care oameni din jurul ei ar fi fost verificați și despre tentativele de a influența presa.
Chiar și atunci, spune că ProTV nu a cedat.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Nu am luat bani de la politicieni, nu acceptăm favoruri de la politicieni. Pentru că, dacă odată ai acceptat ceva, după asta tu lucrezi pentru el, nu pentru cetățeanul care te urmărește.”
După ani petrecuți în redacție și în fața camerelor, viața Lorenei Bogza s-a schimbat radical. În 2014, a devenit mamă, iar la 43 de ani spune că a descoperit un sens pe care nu îl cunoscuse până atunci. Astăzi, dincolo de platou, este mama Dariei, soție și, după cum recunoaște, pasionată de grădinărit.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Eu mă duc în grădină și vorbesc cu plantele. Mă ajută să mă deconectez și să-mi pun ordine în gânduri.”
După aproape trei decenii la ProTV, Lorena Bogza spune că nu regretă nimic din drumul său.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Mie nu îmi pare rău de absolut nimic. Mie poate să-mi pară rău că n-am făcut ceva. Dar pentru ceea ce am făcut, nu-mi pare rău.”
O poveste începută cu o călătorie întâmplătoare peste Prut a devenit, în timp, o poveste despre jurnalism, libertate și oameni. Iar pentru Lorena Bogza, după aproape 30 de ani, aventura continuă.

