Drumul Delacău - Bulboaca este reabilitat în proporție de 98,5%. Peste 14.600 de locuitori din șase localități vor beneficia de condiții mai sigure de circulație și de o conexiune mai rapidă cu rețeaua națională de drumuri. Luni, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a verificat lucrările și a anunțat că proiectul se apropie de final.
„Am verificat astăzi ultimele lucrări pe drumul regional G109 Delacău–Bulboaca, reabilitat în proporție de 98,5%. Investiția de peste 183 de milioane de lei înseamnă 7 kilometri de drum modernizat, trotuare, stații pentru transportul public și elemente noi de siguranță rutieră. Suntem aproape de final, iar rezultatul înseamnă comunități mai bine conectate și deplasări mai sigure pentru oameni”, a declarat Vladimir Bolea.
Ce include proiectul
Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, proiectul prevede reabilitarea a peste șapte kilometri de drum, reconstrucția carosabilului, repararea podețelor, amenajarea drumurilor laterale și a trotuarelor, precum și instalarea parapetelor de protecție, indicatoarelor și marcajelor rutiere. Totodată, au fost construite două stații pentru transportul public.
Lucrările sunt aproape de final
În prezent, muncitorii execută ultimele lucrări: amenajarea rigolelor, turnarea stratului final de asfalt pe un sector rămas, montarea unor elemente de siguranță rutieră și amenajarea taluzurilor. De asemenea, este realizată conexiunea dintre drumul G109 și breteaua care face legătura cu drumul M5, în direcția Chișinău.



Proteste din cauza stării drumului
Starea deplorabilă a drumului Delacău–Bulboaca a stârnit nemulțumirea localnicilor încă din 2018. În luna iulie a acelui an, locuitorii din raionul Anenii Noi au blocat cu mașinile drumul, cerând intervenția autorităților.


