Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare vine cu precizări după ce utilizarea Căii Ferate din Moldova pentru tranzitul cerealelor ucrainene a stârnit nemulțumiri în rândul agricultorilor. Instituția susține că producătorii din Republica Moldova au prioritate la transportul cerealelor, iar tranzitul mărfurilor ucrainene nu afectează capacitatea disponibilă pentru agricultorii locali.

Potrivit ministerului, toate vagoanele CFM destinate transportului cerealelor sunt rezervate producătorilor și companiilor din Republica Moldova. În schimb, cerealele ucrainene aflate în tranzit sunt transportate cu vagoane ucrainene și, prin urmare, nu reduc capacitatea disponibilă pentru agricultorii moldoveni.

Precizările ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare
Precizările ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare/ Facebook

Autoritățile precizează că, în prezent, CFM utilizează aproximativ 20% din capacitatea rețelei feroviare, ceea ce ar permite atât transportul cerealelor moldovenești, cât și tranzitul mărfurilor ucrainene.

Precizările ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare
Precizările ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare/ Facebook

Ministerul mai susține că agricultorii moldoveni beneficiază și de tarife mai mici. Astfel, pentru exportul cerealelor din Republica Moldova tariful este de 15,30 CHF pentru o tonă, în timp ce pentru tranzitul mărfurilor ucrainene se achită 20,64 CHF pentru o tonă.

Precizările ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare
Precizările ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare/ Facebook

Instituția explică și diferența față de tariful de 11,72 CHF pentru o tonă, invocat în spațiul public. Potrivit Ministerului, această sumă nu reprezintă costul complet al transportului, întrucât nu include utilizarea și întoarcerea vagoanelor ucrainene.

Precizările ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare
Precizările ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare/ Facebook

Totodată, autoritățile subliniază că tranzitul cerealelor ucrainene nu înseamnă importul acestora pe piața Republicii Moldova. Este vorba despre mărfuri care traversează teritoriul țării și sunt transportate ulterior către piețe externe.

Pentru solicitările de transport pe aceeași rută și prin același punct de frontieră, CFM acordă prioritate companiilor din Republica Moldova, mai precizează Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova, „oportunitate” pentru CFM

Ieri, premierul Vasile Tofan și ministrul Infrastructurii au declarat că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova nu pune în pericol transporturile agricultorilor autohtoni și este, dimpotrivă, o oportunitate pentru Calea Ferată a Moldovei. Declarațiile vin după ce fermierii și-au exprimat îngrijorarea că facilitățile acordate mărfurilor ucrainene ar putea afecta piața internă și au cerut restricționarea tranzitului. 

Premierul Vasile Tofan spune că înțelegerea privind tranzitul mărfurilor ucrainene prin țara noastră, cu o reducere de 50%, este una avantajoasă.

Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, susține că tarifele pentru tranzitul cerealelor ucrainene au fost stabilite de Calea Ferată din Moldova  și le consideră justificate de situația financiară a întreprinderii și de necesitatea menținerii locurilor de muncă.

Asociația „Forța Fermierilor” susține că reducerea cu 50% a tarifului pentru transportul feroviar al mărfurilor ucrainene ar putea pune presiune pe prețurile cerealelor și oleaginoaselor moldovenești. Fermierii amenință cu proteste de amploare dacă până vineri nu vor exista progrese privind controlul tranzitului cerealelor, licențierea importurilor și TVA-ul pentru produsele agricole.

Citeste si : Tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova, „oportunitate” pentru CFM: Guvernul îi asigură pe fermieri că nu le pune în pericol producția - VIDEO