Mai mulți copii au fost la un pas de tragedie, după ce scaunele caruselului în care se aflau s-au izbit de un camion parcat în apropiere. Incidentul a avut loc în localitatea Sipoteni, raionul Călărași, iar autoritățile au demarat verificările pentru a stabili dacă utilajul respecta cerințele tehnice.

Nimic nu prevestea ce avea să se întâmple. O zi obișnuită de vacanță, în care mai mulți copii s-au urcat în caruselul cu lanțuri instalat în apropierea bazinului din localitatea Sipoteni, raionul Călărași, ca să se distreze. La scurt timp după punerea în funcțiune a instalației, când aceasta începuse să se învârtă mai rapid, scaunele caruselului au început să se izbească de un camion parcat în imediata apropiere, iar mai mulți copii au alunecat, cât pe ce să cadă. Imaginile video de la locul incidentului au fost surprinse de o persoană aflată în apropiere.

Poliția ne-a comunicat că s-a autosesizat și că urmează să stabilească circumstanțele producerii incidentului. Totodată, ni s-a precizat că, până la acel moment, nu fusese înregistrată nicio plângere la poliție și nu fuseseră identificate victime. Primarul localității ne-a explicat că instalația era amplasată pe teritoriul unei zone de agrement, iar proprietarul acesteia deținea autorizație de funcționare. 

Vasile RAȚĂ, PRIMARUL COMUNEI SIPOTENI: „Acte permisive ce ținea de autorizația de funcționare, le avea, dar cât de mult corespundea acel carusel cerințelor tehnice, eu nu pot să cunosc.”

Vasile Rață a mai declarat că zona de agrement a primit o avertizare privind sistarea activității. Primarul a solicitat proprietarului să prezinte avizele eliberate de serviciile abilitate privind starea tehnică a caruselului. Inspectoratul Supraveghere Produse Nealimentare și Protecția Consumatorilor a anunțat că a inițiat un control la agentul economic vizat, fiind examinată atât starea tehnică cât și condițiile de exploatare a instalației, dar și modul în care au fost respectate cerințele privind informarea consumatorilor.