În pofida campaniilor de informare și a apelurilor publice, violența domestică rămâne un fenomen tolerat, pe care nu toți îl înțeleg și îl recunosc. Unii agresori consideră violență doar loviturile, pe când o îmbrâncire nu reprezintă un abuz. Pentru alții, chiar și noțiunea de violență financiară este una nouă. Sunt lucruri pe care unii agresori familiali din raionul Căușeni le-au aflat în cadrul discuțiilor cu polițiștii.
„Eu n-am ridicat mâna, doar am apucat-o de mână și am scos-o în drum.”
Așa încearcă bărbatul din imagini să-și explice comportamentul față de soție. Identitatea acestuia a fost protejată. El este unul dintre cei 50 de agresori familiali din raionul Căușeni, chemați de poliție la discuții despre formele violenței domestice.
„Atâta timp cât dvs încălcați legislația și aplicați violența în familie, ce înseamnă violența în familie – orice act de agresiune aplicat față de un membru al familiei.”
Potrivit oamenilor legii, mulți agresori familiali nu conștientizează unde se termină un conflict familial și unde începe violența, faptă pentru care pot fi sancționați.
„Eu am lovit-o la cap, iar a doua zi ea a mers la poliție și a scris plângere că am agresat-o. După 5 zile am intrat iar în ogradă și mi-au dat pe 3 luni ordin de protecție.”
Un alt participant la aceste discuții a aflat pentru prima dată, spune el, că există și violență financiară.
„În aceste cazuri eu tot sunt agresor? – Da, e violență economică. Da avem voie să nu dăm bani deloc? – Nu, nu aveți voie.”
Un alt aspect discutat a fost impactul pe care aceste acte de violență îl au asupra copiilor.
„În cazul meu a fost că m-am luat la ceartă cu un vecin, au ieșit copiii și au văzut toate astea.”
„Deseori, acele persoane care sunt stabilite ca agresori familiari, nu cunosc acea agresiune fizică, o îmbrâncire, o lovire este formă de violență fizică, de asemenea numirea cu cuvinte necenzurate. Fiecare persoană trebuie să cunoască că dacă le vor aplica față de un membru al familiei, vor fi penalizați conform Codului Contravențional și Penal.”
Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV: „În decurs de o zi, poliția a înregistrat 78 de sesizări privind cazuri de violență în familie. În urma acestora, au fost emise ordine de restricție și de urgență, iar pentru încălcarea lor au fost aplicate sancțiuni. De la începutul acestui an, poliția a înregistrat peste 13 700 de sesizări privind cazuri de violență și conflicte familiale. Totodată, peste 7 000 de agresori familiali se află în prezent la evidența poliției. Victimele violenței în familie pot solicita ajutor la numărul unic de urgență 112 sau la linia Centrului de Justiție Familială al Poliției: 0 800 88 008.”

