Premierul Vasile Tofan a lăsat pentru câteva clipe agenda guvernamentală și a luat în mâini... naiul. Aflat la Festivalul Zemii din Sipoteni, raionul Călărași, șeful Executivului a surprins participanții interpretând câteva acorduri la instrumentul tradițional, într-o atmosferă de sărbătoare dedicată gastronomiei și folclorului moldovenesc.
Înainte de a vizita standurile producătorilor și de a discuta cu participanții, șeful Executivului a surprins publicul luând în mâini un nai și interpretând câteva acorduri.
Gestul a fost întâmpinat cu aplauze și zâmbete din partea celor prezenți.
După momentul artistic, premierul a făcut un tur al târgului organizat în cadrul festivalului.
Acesta a trecut pe la tarabele producătorilor locali, a degustat produse tradiționale, a discutat cu meșteșugarii și comercianții și s-a fotografiat cu vizitatorii.
Din târg nu a plecat cu mâna goală, Vasile Tofan a cumpărat mai multe produse locale, printre care brânză și miere.
Despre Festivalul Zemii
Astăzi, satul Sipoteni găzduiește un festival dedicat unuia dintre cele mai îndrăgite preparate tradiționale moldovenești – zeama.
Acest eveniment reunește anual producători locali, meșteri populari și ansambluri folclorice din mai multe localități ale țării. Evenimentul promovează tradițiile culinare și patrimoniul cultural, iar vizitatorii au avut ocazia să guste din diferite tipuri de zeamă, să asiste la spectacole artistice și să participe la activități dedicate familiei.

