Prețul unui metru ster de lemn de foc poate ajunge până la 1.265 de lei în unele întreprinderi silvice din Republica Moldova. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a prezentat prețurile orientative pentru mai multe regiuni și îi îndeamnă pe oameni să fie atenți de unde cumpără lemnul. Oficialul avertizează asupra comerțului ilegal și le recomandă cumpărătorilor să procure lemne doar din surse autorizate, să ceară bonul sau factura și să păstreze documentul care confirmă proveniența lemnului.

Potrivit tabelului prezentat de ministru, un metru ster de lemn moale costă între 475 și 786 de lei, în timp ce pentru lemnul tare prețurile variază între 950 și 1.265 de lei.

Cel mai ieftin lemn moale, dintre întreprinderile incluse în listă, este la Sil-Răzeni – 475 de lei metrul ster, iar la Silva-Sud Cahul prețul este de 480 de lei. La Nisporeni, un metru ster costă 500 de lei, iar la Cimișlia – 513 lei.

În cazul lemnului tare, cele mai mici prețuri indicate sunt la ÎS Nisporeni și Sil-Răzeni – câte 950 de lei metrul ster, în timp ce cel mai mare preț este înregistrat la ÎS Iargara – 1.265 de lei. La Comrat, lemnul tare costă 1.150 de lei, iar la Glodeni – 1.150 de lei.

Prețuri lemn
Prețuri lemn/ Ministerul Mediului
Prețuri lemn
Prețuri lemn/ Ministerul Mediului
Prețuri lemn
Prețuri lemn/ Ministerul Mediului
Prețuri lemn
Prețuri lemn/ Ministerul Mediului

Atenționările autorităților

Ministrul precizează însă că acestea sunt prețuri medii orientative, iar pentru prețul exact cumpărătorii trebuie să consulte informațiile publicate de întreprinderea silvică sau să contacteze direct instituția.

Gheorghe Hajder atrage atenția și asupra riscului de a cumpăra lemn provenit din activități ilegale. Oficialul îi îndeamnă pe oameni să procure lemne doar din surse legale și autorizate.

„Cumpărați din surse legale, cereți factura și păstrați-o”, este mesajul ministrului.

Documentul care confirmă achiziția este important și pentru verificarea provenienței lemnului. Potrivit ministrului, Poliția Republicii Moldova sau Inspectoratul pentru Protecția Mediului poate solicita factura pentru a verifica dacă lemnul a fost procurat legal.

Autoritățile își propun ca, odată cu reforma Moldsilva, prețurile la lemnul de foc să fie uniformizate în toată țara. Până atunci, prețurile pot varia în funcție de întreprinderea silvică și de specia lemnului.