Primele rezultate ale autopsiei răstoarnă una dintre ipotezele apărute după moartea moldoveanului de 35 de ani pe un șantier din Padova. Nicu Terlețchi nu consumase nici alcool, nici droguri înainte să i se facă rău, iar medicii legiști iau acum în calcul un infarct sau un colaps provocat de căldură. În paralel, anchetatorii încearcă să afle de ce ambulanța a fost chemată abia după o perioadă îndelungată și dacă bărbatul ar fi putut fi salvat.
Nicu Terlețchi ajunsese în Italia cu doar o zi înainte de tragedie. Pe 4 august, în prima sa zi de muncă pe un șantier din Padova, bărbatului i s-a făcut brusc rău și s-a prăbușit. Primele rezultate ale autopsiei arată că în organismul său nu a fost depistat alcool și nici droguri, infirmând astfel una dintre versiunile apărute imediat după tragedie. În rucsacul moldoveanului au fost găsite două sticle de vodcă goale.
Cauza exactă a morții nu este însă stabilită. Medicii legiști iau în calcul un infarct sau un colaps provocat de temperaturile ridicate, iar pentru concluzia finală sunt necesare analize suplimentare.
Anchetatorii verifică în paralel ce s-a întâmplat în orele de după ce bărbatului i s-a făcut rău. Potrivit informațiilor din presa italiană, ambulanța nu a fost chemată imediat, iar muncitorul ar fi fost transportat mai întâi cu o mașină la locuința patronului și apoi mutat într-un alt autoturism.
Procurorii încearcă să stabilească ora exactă a decesului și dacă o intervenție medicală mai rapidă i-ar fi putut salva viața. În dosarul pentru omisiune de ajutor agravată de deces sunt cercetați șase români. Anchetatorii verifică telefoanele și mesajele celor implicați, inclusiv eventuale conversații care ar fi fost șterse.

