Soroca se pregătește să-l conducă astăzi pe ultimul drum pe baronul romilor, Artur Cerari. În ultima seară de priveghi, curtea locuinței sale a fost plină de oameni veniți să-i aducă un ultim omagiu. Atmosfera a fost marcată de muzică, mese întinse și momente încărcate de emoție.
Curtea casei s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulțimea de oameni care au dorit să fie alături de familie înainte de înmormântare. La fel ca în serile precedente, mesele au fost pline cu bucate, respectând tradițiile comunității.
Atmosfera a fost însoțită de muzică live, iar o orchestră a interpretat mai multe melodii. Un moment emoționant al serii a fost interpretarea piesei preferate a lui Artur Cerari de către un tânăr artist, gest care i-a impresionat pe cei prezenți.
Pe rețelele de socializare au fost publicate numeroase imagini și înregistrări video de la priveghi, în care se poate vedea numărul mare de persoane venite să-și ia rămas-bun de la baronul romilor. Imaginile surprind atât momentele de reculegere, cât și atmosfera specifică ceremonialului organizat înaintea funeraliilor.
Artur Cerari urmează să fie înmormântat astăzi la Soroca, iar la ceremonie sunt așteptați membri ai comunității rome, apropiați, rude și persoane venite din mai multe localități sau chiar de peste hotare pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Baronul de la Soroca, Artur Cerari, a murit pe 4 iulie, la vârsta de 66 de ani, în urma unui stop cardiac. Timp de aproape trei decenii, Artur Cerari a fost liderul tradițional al romilor din țară, fiind cunoscut pentru implicarea în apărarea drepturilor comunității și promovarea accesului la educație.

