Guvernul a instituit, pe 28 iulie, stare de alertă în domeniul hidrologic, după ce nivelul apei din lacul de acumulare Novodnestrovsk a scăzut cu aproape 8 metri sub cota normală. Pentru a preveni o eventuală criză de apă, autoritățile vor monitoriza mai strict debitele Nistrului, vor verifica punctele de captare a apei și vor pregăti surse de rezervă.

Potrivit Ministerului Mediului, în prezent, în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk intră doar 30–40 de metri cubi de apă pe secundă, în timp ce în râul Nistru sunt eliberați 100 de metri cubi de apă pe secundă. Dacă în următoarea perioadă nu va ploua în bazinul superior al Nistrului, în special în Munții Carpați, există riscul ca, începând cu 1 august, ar putea fi eliberată mai puțină apă în Nistru.

Pentru a evita problemele cu alimentarea cu apă, autoritățile vor monitoriza zilnic nivelul și debitul apei din Nistru, vor identifica surse suplimentare de apă, inclusiv din pânza freatică, și vor verifica toate locurile de unde este captată apă din Nistru și din afluenții săi, pentru a vedea câtă apă este folosită și dacă există consum nejustificat.

În același timp, autoritățile locale și furnizorii de apă vor pregăti și reabilita sondele de rezervă, astfel încât acestea să poată fi folosite dacă apa din Nistru nu va mai fi suficientă. De asemenea, operatorii vor actualiza planurile de intervenție pentru a asigura alimentarea neîntreruptă cu apă, inclusiv prin utilizarea surselor de rezervă, ajustarea cantității de apă captate și reducerea pierderilor din rețele.

Stare de alertă pentru 30 de zile și în sectorul energetic

Guvernul a instituit stare de alertă în sectoarele energetic și hidrologic. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul unei ședințe de urgență, după ce limitarea exporturilor de produse petroliere a creat riscul unui deficit de combustibil în Republica Moldova.

Citeste si : Stare de alertă în sectorul energetic și hidrologic în Republica Moldova, pentru 30 de zile: autoritățile vor să prevină o criză a motorinei și probleme cu alimentarea cu apă