Un moldovean de 34 de ani și-a dat viața ca să-și salveze fiica și încă o fetiță de la înec. Tragedia a avut loc în nord-estul Italiei, unde bărbatul se afla împreună cu familia. El a reușit să le aducă pe ambele fete la mal, însă a fost înghițit de apele fluviului Po. După aproape 24 de ore de căutări, scafandrii italieni i-au găsit trupul neînsuflețit. 

Dumitru Abuzan, un moldovean de 34 de ani stabilit împreună cu familia în apropiere de Bologna, a mers, vineri, cu soția, fiica lor de șase ani și o familie de prieteni la fluviul Po, pentru o zi de relaxare. La un moment dat, fetița de 10 ani a prietenilor a intrat în apă să recupereze o minge, iar fiica lui Dumitru a mers după ea. În doar câteva clipe, cele două copile au fost luate de curenții puternici și nu au mai reușit să ajungă la mal. Fără să stea pe gânduri, Dumitru s-a aruncat în apă. A reușit să-și salveze mai întâi fiica de șase ani, apoi și pe cealaltă copilă. Epuizat după efort, bărbatul nu a mai reușit însă să ajungă la mal și a dispărut sub apă. 

„Au fost mobilizate echipe specializate de pompieri din Bologna și Veneția, alături de echipele locale din Castelmassa. Acestea folosesc un elicopter, ambarcațiuni și echipamente speciale capabile să scaneze fundul râului. Pe timpul nopții au fost utilizate și drone, inclusiv drone subacvatice dotate cu camere cu vedere pe timp de noapte și termoviziune.”

În cele din urmă, trupul lui Dumitru a fost descoperit în această după-amiază, la câțiva kilometri de locul tragediei. Autoritățile italiene spun că nivelul scăzut al fluviului Po creează o impresie falsă de siguranță. Bancurile de nisip atrag oamenii spre apă, însă sub suprafață se ascund curenți foarte puternici, gropi adânci și diferențe mari de temperatură. Din acest motiv, scăldatul este interzis pe întreg cursul fluviului. Gestul de sacrificiu al lui Dumitru Abuzan a impresionat comunitatea din Castello d'Argile, localitatea în care moldoveanul locuia împreună cu familia. Primarul a anunțat că autoritățile vor acorda sprijin soției și celor doi copii ai acestuia și a spus că Dumitru va rămâne în memoria tuturor ca un om curajos și generos.