În Estonia, peste o sută de magazine mari din întreaga țară au fost desemnate "supermarketuri de criză". În cazul unei situații de urgență, trebuie să rămână deschise, astfel încât oamenii să își poată cumpăra alimente de bază. Nimeni nu o spune fățiș, dar privirile tuturor se îndreaptă spre Moscova. Autoritățile ruse au lansat de nenumărate ori amenințări la adresa statelor baltice.
La prima vedere, pare un magazin obișnuit din centrul capitalei Tallinn: rafturile sunt pline, iar clienții își văd liniștiți de cumpărături. Însă face parte dintr-o rețea de așa-numite "supermarketuri de criză", care trebuie să îndeplinească o serie de condiții speciale pentru a funcționa fara oprire în cazul unei situații de urgență.
Liisa-Indra PAJUSTE, LIDL TALLIN: „Indicațiile guvernului sunt ca noi să avem în magazin și depozite cu anumite produse.”
Este vorba despre rezerve importante alimente neperisabile, păstrate în magazine și în centrele de distribuție. Scopul este ca rafturile să poată fi aprovizionate fără sincope în cazul unei crize.
Guvernul estonian vrea ca cetățenii să poată primi alimente pentru cel puțin încă o săptămână, pe lângă proviziile pe care fiecare gospodărie ar trebui să le aibă.
Pritt PLOOMPUU, SPECIALIST GESTIONAREA REZERVELOR DE URGENȚĂ: „Dacă vă uitați pe hartă, vedeți că avem niște vecini destul de problematici. Așa că trebuie să fim pregătiți pentru orice.”
Vecinii în cauză sunt... rușii. Autoritățile de la Tallinn spun că Moscova încearcă deja să destabilizeze societatea, prin atacuri cibernetice și tentative de sabotare a cablurilor electrice submarine.
Pritt PLOOMPUU, SPECIALIST GESTIONAREA REZERVELOR DE URGENȚĂ: „Am înțeles că energia electrică este esențială pentru funcționarea magazinului.”
Așa că toate „supermarketurile de criză” au fost dotate și cu generatoare.
Liisa-Indra PAJUSTE, LIDL TALLIN: „În cazul unei pene de curent, alimentarea cu energie se întrerupe. Generatorul detectează că trebuie să pornească, iar energia electrică revine la capacitate maximă, astfel încât magazinul poate funcționa normal.”
În curând, vor exista supermarketuri de criză în toate regiunile țării, menite să asigure aprovizionarea celor 1,3 milioane de locuitori. Și proprietarii acestora contribuie la îndeplinirea noilor conditii.
Liisa-Indra PAJUSTE, LIDL TALLIN: „Considerăm că este obligația noastră socială să contribuim la securitatea alimentară și să colaborăm cu guvernul estonian.”

