Europa nu scapă de amenințarea incendiilor de vegetație. Grecia se luptă cu un incendiu violent de lângă Atena, iar peste o mie de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. Probleme sunt și în Bosnia, unde flăcările amenință mai multe localități. Iar în Franța, după zile infernale, oamenii se întorc acasă și încearcă să-și refacă viața, printre ruine. 

Un incendiu de vegetație, izbucnit vineri, în apropierea unui sat din zona Porto Germeno, s-a extins rapid în cursul zilei de ieri. Fumul dens a acoperit cerul, iar rafalele puternice au împins flăcările spre stațiunea aflată la vest de Atena. 

Pompierii nu au reușit să izoleze incendiul, așa că autoritățile au dat ordine de evacuare. În total, peste 1.150 de oameni au fost scoși din calea flăcărilor. 

Nu există cuvinte care să descrie ce s-a întâmplat. Este doar distrugere. Distrugere totală. Case, copaci, animale, tot ce era în pădure a fost distrus.”

La intervenție participă 18 avioane și 11 elicoptere, care luptă cu focul, alături de 325 de pompieri și echipe specializate în stingerea incendiilor de pădure. În ciuda eforturilor, autoritățile locale au transmis că mai multe locuințe au fost distruse de flăcări. Însă, amploarea pagubelor nu a fost deocamdată evaluată.

Incendii de vegetație au izbucnit și în Bosnia, în apropierea unui oraș din sudul țării. Flăcările amenință locuințele din mai multe cartiere, iar pompierii, ajutați de localnici, au reușit cu greu să le țină sub control.

În celălalt capăt al Europei, în regiunea franceză Gironde, incendiile de vegetație care au devastat zona, la începutul săptămânii, sunt acum sub control. Autoritățile au început să-i lase pe cei evacuați să se întoarcă acasă, dar sunt mulți cei care au pierdut tot în vâlvătaie. Doar în localitatea Le Porge, au ars în jur de 150 de case.

Sunt locuri pe care nici măcar nu le mai recunosc. Mai identific câte un detaliu pe ici, pe colo, dar în rest totul este de nerecunoscut. Nici nu mai poți spune ce era aici sau cine locuia în acel loc.”

Acest bărbat locuia aici de aproape 20 de ani, într-o casă construită în urmă cu șapte generații. A pierdut totul, inclusiv atelierul său de reparat biciclete, vehiculele și uneltele.

„Nu este deloc ușor. Încerc să rămân puternic și să-i ajut pe ceilalți. Asta este tot ce pot face acum. Nu vreau să-mi petrec următorii zece ani plângându-mi de milă. De câteva zile aproape că nu am dormit. Încă nu am izbucnit în lacrimi, pentru că sunt o persoană puternică, dar sunt convins că momentul acela va veni. Apoi îmi văd uneltele, tot echipamentul meu de mecanic. Era tot ce aveam pentru meseria mea.”

Incendiul din regiunea Gironde a mistuit 420 de kilometri pătrați de pădure de pini, la vest de Bordeaux, suprafața afectată fiind de aproape patru ori mai mare decât Parisul.