Un atentat cu bombă a provocat panică în centrul Moscovei. Cel puțin cinci oameni au fost uciși, iar alți 21 au fost răniți după explozia unui dispozitiv improvizat la intrarea într-un restaurant de lux. Presa rusă susține că localul găzduia aniversarea comandantului Forțelor Aerospațiale ale Rusiei, Aleksandr Ciaiko, considerat posibila țintă a atacului. Informația nu a fost confirmată oficial de autoritățile ruse. 

Acestea sunt primele imagini surprinse după explozia de la restaurantul italian Balzi Rossi din Moscova. Se aud sirenele ambulanțelor și strigătele oamenilor care ies în grabă din local. Cu puțin timp înainte de deflagrație, administratoarea restaurantului publicase imagini din interior, care arătau că sala era pregătită pentru o petrecere. 

„Pregătirile sunt în toi. Aleksandr împlinește 55 de ani. Dacă aflam mai devreme, îmi puneam alt costum.” 

Presa rusă scrie că localul fusese închiriat pentru aniversarea de 55 de ani a comandantului Forțelor Aerospațiale ale Rusiei, Aleksandr Ciaiko. Incidentul a avut loc în jurul orei 8 seara, când majoritatea invitaților erau deja prezenți. Potrivit anchetatorilor ruși, totul s-a întâmplat în doar câteva secunde. 

O femeie care avea asupra sa un pachet a încercat să intre în restaurant, însă a fost oprită de agentul de pază. În acel moment s-a produs explozia, iar intrarea localului s-a transformat într-o scenă de coșmar. Deflagrația a fost atât de puternică încât zeci de oameni aflați pe terasă au fost loviți de suflul exploziei și de schijele metalice.

„Am văzut oameni fugind din restaurant. Femeile ieșeau desculțe, în rochii de seară, cu pantofii în mâini. Și bărbații alergau speriați. Unul dintre ei era fără cămașă, iar tricoul îi era plin de sânge.” 

În doar câteva minute, zona a fost împânzită de ambulanțe, pompieri și echipe speciale. Străzile din jurul Pieței Kudrinskaia au fost închise, iar zeci de răniți au fost duși la spitalele din Moscova. Potrivit celui mai recent bilanț prezentat de presa rusă, cinci oameni au murit, iar alți 21 au fost răniți. 

Mai mulți dintre ei sunt în stare gravă. Printre victime se numără femeia care transporta dispozitivul exploziv, agentul de pază și un client al restaurantului. Publicația Kommersant și mai multe canale rusești de Telegram susțin că ținta atacului ar fi fost Aleksandr Ciaiko, numit în luna mai comandant-șef al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei. Presa apropiată Kremlinului scrie că generalul ar fi scăpat nevătămat, însă autoritățile nu au confirmat oficial nici prezența lui la restaurant și nici faptul că el ar fi fost vizat de atentat. 

Anchetatorii ruși susțin că bomba avea puterea echivalentă cu aproximativ un kilogram de TNT și era umplută cu bile metalice. Potrivit versiunii lor, dispozitivul ar fi fost detonat de la distanță. Circumstanțele atacului sunt investigate. Unele canale de Telegram ale bloggerilor militari ruși susțin că în spatele atacului s-ar afla serviciile speciale ucrainene, însă nu au prezentat dovezi. Kievul nu a comentat încă incidentul. Ucraina îl acuză pe Aleksandr Chaiko de implicare în crime de război comise în timpul ocupării regiunii Kiev, inclusiv în masacrul de la Bucea.