Între timp sute de pompieri luptă cu ultimele focare ale incendiului din orașul spaniol Almeria, unde au murit cel puțin 12 oameni. Bilanțul ar putea crește, având în vedere că peste 20 de oameni sunt în continuare dispăruți.
O zonă turistică idilică din Almería, în sud-estul Spaniei, unde se află localitățile Los Gallardos și Bedar, a fost devastată de unul dintre cele mai grave incendii de vegetație din istoria țării.
„Coboram de pe munte și nu ne așteptam să întâlnim zidul de foc. Era terifiant. Creierul meu parcă o luase la galop. Mă gândeam cu disperare cum ne putem întoarce în sat fără să urmăm linia focului, pentru că flăcările coborau rapid de pe munte, de-a lungul șoselei pe unde mergeam noi cu mașina. Am pierdut câțiva prieteni de familie, apropiați. Au încercat să scape de foc mergând pe jos. Nu știu de ce. Pot doar să presupun că acolo unde erau ei ardea deja peste șosea.”
Majoritatea victimelor și-au pierdut viața după ce au ignorat instrucțiunile autorităților de a rămâne adăpostite în locuințe, a declarat șeful serviciilor de urgență din Andaluzia. Unii au murit carbonizați în mașini. Alții au încercat să scape traversând pe jos albia unui râu secat, care „s-a transformat într-o capcană mortală”, a spus oficialul.
Peste 20 de persoane sunt în continuare date dispărute.
Alistair BUNKALL, CORESPONDENT SKY NEWS: „Observați dealurile din jur, unde au avut loc cele mai mari incendii. Interesant este că cele mai multe – dacă nu chiar toate casele – nu sunt neatinse de foc, dar sunt încă în picioare, nu e niciun semn că ar fi fost arse. E grăitor dacă ne gândim la sfatul autorităților ca oamenii să se adăpostească în locuințe. De altfel, autoritățile au mai spus că unii dintre cei care au murit probabil au ignorat acele ordine și au încercat să scape. Până la urmă, este o reacție total firească atunci când focul vine cu viteză spre tine.”
Sute de oameni au fost evacuați și cazați temporar în sălile de sport din apropiere.
Franciso GARCIA CERDA, PRIMARUL ORAȘULUI MOJACAR: „La început au fost aduși aici cei evacuați dintr-un camping din Los Gallardos, unde se aflau aproximativ 80 de oameni. Când a fost evacuat unul dintre satele din Los Gallardos, am fost anunțați în jurul orei 13:00 că aici ar putea ajunge încă aproximativ 300-400 de persoane.”
Pompierii continuă să lupte pentru a ține sub control focarele rămase. Incendiul a distrus peste 6.600 de hectare.
Între timp, câmpuri întregi sunt înghițite de flăcări pe insula italiană Sardinia, unde incendiile de vegetație se extind rapid, alimentate de temperaturile ridicate și vântul puternic.
Avioanele Canadair și elicopterele aruncă neîncetat apă peste focare, în timp ce pompierii încearcă să oprească înaintarea flăcărilor spre drumuri și zone locuite.
Incendiile au provocat haos în nord-estul insulei, în apropierea orașului Olbia. Aeroportul Costa Smeralda a fost închis temporar după ce flăcările s-au apropiat de perimetru, iar mai multe zboruri au fost redirecționate către alte orașe din Sardinia. Totodată, o șosea națională și una dintre principalele artere rutiere ale insulei au fost închise, iar traficul a fost deviat pentru a permite intervenția echipelor de salvare.
Nici Sicilia nu a fost ocolită de incendii. În provincia Palermo, flăcările au cuprins mai multe terenuri cu vegetație uscată și s-au extins rapid din cauza căldurii și a vântului.


