Schimbările climatice ar putea transforma, în următoarele decenii, unele regiuni ale planetei în zone în care organismul uman nu va mai putea supraviețui, chiar și în condiții de umbră și hidratare corespunzătoare. Avertismentul vine din partea NASA, care susține că pericolul nu este reprezentat doar de temperaturile ridicate, ci mai ales de combinația dintre căldură și umiditate, ce împiedică organismul să se răcească prin transpirație.
Potrivit raportului NASA „Too Hot to Handle: How Climate Change May Make Some Places Too Hot to Live” („Prea cald pentru a fi gestionat: Cum pot face schimbările climatice ca unele locuri să fie prea calde pentru a fi locuite”), valurile de căldură devin din ce în ce mai frecvente, mai intense și mai periculoase.
Oamenii de știință avertizează că, pe măsură ce temperaturile globale cresc, crește și nivelul de umiditate din atmosferă, iar această combinație face ca organismul uman să își piardă capacitatea de a elimina eficient căldura prin transpirație.
Consecințele pot fi grave: insolație, deshidratare, insuficiență a organelor și chiar deces. De altfel, stresul termic reprezintă una dintre principalele cauze ale deceselor asociate fenomenelor climatice în Statele Unite.
Pragul critic: temperatura de bulb umed
NASA explică faptul că specialiștii folosesc un indicator numit temperatura de bulb umed, care măsoară cât de eficient își poate răci corpul uman temperatura prin evaporarea transpirației.
Atunci când această valoare ajunge la aproximativ 35 de grade Celsius și se menține timp de mai multe ore, organismul nu mai poate elimina excesul de căldură, iar riscul de deces devine extrem de ridicat, chiar și pentru persoane sănătoase aflate la umbră și bine hidratate.
Agenția americană precizează că astfel de episoade au fost deja înregistrate pentru perioade scurte în regiuni precum Pakistan și Golful Persic, iar frecvența lor este în creștere.
Totodată, numărul episoadelor de stres termic extrem s-a dublat în ultimele patru decenii, pe fondul încălzirii globale.
Regiunile cele mai expuse
Modelele climatice analizate de NASA arată că, în următoarele decenii, mai multe regiuni ale lumii ar putea depăși în mod repetat pragul critic al temperaturii de bulb umed.
Printre cele mai vulnerabile se numără:
Asia de Sud, unde riscul este estimat în jurul anului 2050;
Golful Persic, unde condițiile extreme ar putea deveni tot mai frecvente până la jumătatea secolului;
Zona Mării Roșii, considerată una dintre primele regiuni care pot depăși pragul critic;
Estul Chinei, unde riscul este estimat spre anul 2070;
Asia de Sud-Est, afectată în a doua jumătate a secolului;
Unele regiuni din Brazilia, incluse în scenariile climatice pentru anul 2070;
State americane precum Arkansas, Missouri și Iowa, unde pot apărea periodic condiții critice în următorii 50 de ani.
Persoanele vulnerabile, cele mai expuse riscului
NASA subliniază că amploarea fenomenului va depinde de ritmul încălzirii globale din următoarele decenii.
Totodată, cercetătorii atrag atenția că decesele provocate de căldură pot surveni chiar înainte de atingerea pragului de 35 de grade al temperaturii de bulb umed.
Cele mai expuse sunt persoanele în vârstă, bolnavii cronici, cei care muncesc în aer liber și oamenii care nu au acces la sisteme de răcire.
Studii recente arată că unele valuri de căldură din ultimii ani au creat deja condiții incompatibile cu supraviețuirea pentru persoanele în vârstă, chiar fără atingerea limitei considerate până acum critică.


