Tensiunile din interiorul conducerii Iranului se amplifică după încheierea armistiţiului cu Statele Unite, facţiunile radicale acuzând principalii lideri politici că încearcă să preia controlul asupra statului şi să abandoneze principiile Revoluţiei Islamice, scrie CNN, preluată de News.ro.
Potrivit unei analize CNN, atacurile verbale s-au intensificat după funeraliile fostului lider suprem Ali Khamenei, când preşedintele Masoud Pezeshkian şi ministrul de Externe Abbas Araghchi au fost ţinta unor scandări ostile din partea unor susţinători ai aripii ultraconservatoare. La ceremonia funerară, manifestanţi l-au numit pe Pezeshkian „trădător” şi „adept al compromisului”, iar asupra lui Araghchi au fost aruncate pietre.
Radicalii susţin că oficialii care au negociat armistiţiul cu administraţia preşedintelui american Donald Trump încearcă să organizeze „o lovitură de stat discretă” împotriva sistemului instaurat după Revoluţia Islamică şi ignoră directivele noului lider suprem, Mojtaba Khamenei, fiul fostului ayatollah.
Absenţa aproape totală din spaţiul public a noului lider suprem a alimentat speculaţiile privind starea sa şi a creat un vid de autoritate, în timp ce preşedintele Pezeshkian, ministrul de Externe Abbas Araghchi şi principalul negociator Mohammad Bagher Ghalibaf au devenit cele mai vizibile figuri ale conducerii iraniene.
Amenințări directe împotriva președintelui
Mai mulţi parlamentari ultraconservatori au acuzat conducerea executivă că încearcă să reducă influenţa liderului suprem şi a Parlamentului în favoarea Consiliului Suprem pentru Securitate Naţională, instituţia care gestionează principalele decizii în perioada de război.
În acelaşi timp, grupările radicale cer reluarea confruntării militare cu Statele Unite şi Israelul, considerând că armistiţiul reprezintă o capitulare. În această săptămână, situaţia s-a deteriorat după ce Gărzile Revoluţionare au lansat atacuri asupra navelor din Strâmtoarea Ormuz, iar Statele Unite au răspuns prin lovituri militare, punând sub semnul întrebării viitorul armistiţiului.
În ultimele săptămâni, mai mulţi lideri radicali au lansat ameninţări directe la adresa preşedintelui Pezeshkian. Un predicator apropiat cercurilor conservatoare a avertizat public că, dacă nu vor fi respectate condiţiile impuse de liderul suprem, „vom aduce iadul asupra ta”, declaraţie care nu a avut consecinţe judiciare.
Totuşi, influenţa radicalilor pare să fie limitată. Unul dintre cei mai vocali opozanţi ai acordului cu Washingtonul, parlamentarul Mahmoud Nabavian, a fost înlăturat recent din Comisia parlamentară pentru securitate naţională, alături de un alt deputat critic la adresa negocierilor.
Analiştii citaţi de CNN apreciază că actuala conducere încearcă să marginalizeze facţiunile ultraconservatoare, considerate tot mai costisitoare pentru stabilitatea regimului, în timp ce obiectivul principal al autorităţilor rămâne obţinerea unei relaxări a sancţiunilor internaţionale şi menţinerea controlului asupra Strâmtorii Ormuz.


