Componența viitorului guvern ar putea fi anunțată vineri de premierul desemnat Vasile Tofan. Asta spune ministrul infrastructurii Vladimir Bolea, care precizează că abia atunci va ști și el dacă rămâne sau nu în funcție.
Vladimir BOLEA, MINISTRUL INFRASTRUCTURII ÎN EXERCIȚIU: „Eu am avut ieri la orele 16.45 o întâlnire cu candidatul la funcția de prim-ministru, cu domnul Tofan. Urmează să ia o decizie, urmează să ne mai întâlnim și vineri pentru ca să aflăm decizia finală a domnului candidat, domnului Tofan.”
Între timp, Vasile Tofan a continuat și astăzi discuțiile cu miniștrii Guvernului Munteanu. El spune că urmează să decidă componența viitorului Cabinet și că va avea consultări cu partidele politice și reprezentanți din mai multe domenii pentru a definitiva programul de guvernare pe care îl va prezenta Parlamentului.
Sâmbătă, Vasile Tofan a fost desemnat de președintele Maia Sandu pentru funcția de prim-ministru, în urma consultărilor pe care șefa statului le-a avut cu partidul de guvernare.

