Campioana României a făcut primul pas greșit în acest sezon. Universitatea Craiova a pierdut în primul meci cu Levski Sofia din turul doi preliminar Champions League. Cel mai spectaculos duel al serii s-a dat pe terenul fostei adversare a Petrocubului, Egnatia.
Universitatea Craiova a trecut Dunărea și a jucat la mai puțin de 300 de kilometri de casă, dar nu a avut parte de o primire călduroasă. Bulgarii au avut un presing sufocant din start, iar în minutul 8, căpitanul Cristian Dimitrov a trimis mingea cu capul în plasă din centrarea lui Serginho. Rodrigo Mora a fost găsit într-o poziție ideală de gol, dar nu a nimerit poarta. Portarul Craiovei, Laurențiu Popescu, a fost salvatorul echipei, având câteva intervenții, care au anulat majorarea avantajului până la pauză. Actul secund a început tare. Anzor Mekvabishvili a ratat o șansă uriașă în tricoul oltenilor, iar Oko-Flex nu a transformat incredibil o ieșire unu la unu contra goalkeeper-ului român la câteva faze distanță. Și Bouras a putut să facă 2 la 0, iar apoi Levski chiar a înscris, dar din poziție neregulamentară. Minutul 72 a venit cu o nouă fază extrem de periculoasă, portarul bulgarilor intervenind providențial la execuția lui Mora.
Universitatea Craiova nu a mai găsit drumul spre poartă, iar Levski s-a mulțumit cu avantajul minim, așa că echipa calificată se va decide în România, meciul urmând să înceapă de la scorul de 1 la 0 pentru campioana Bulgariei. Dacă va reușit să răstoarne rezultatul, Craiova ar ajunge în turul trei preliminar, unde ar fi așteptată de învingătoarea confruntării dintre Omonia Nicosia și Kairat Almaty. În primul meci ciprioții au învins tot cu 1 la 0 campioana Kazahstanului, care a evoluat sezonul trecut în grupele Ligii Campionilor.
Ultima confruntare a serii în preliminarii a fost cea mai spectaculoasă. Egnatia Rrogozhine, care trecuse de campioana Moldovei, Petrocub Hîncești, s-a duelat cu
Celje din Slovenia. Albanezii au condus cu 1 la 0 la pauză, dar în minutul 54 pierdeau deja cu 1 la 2. Peste patru minute au egalat, dar Celje a mai înscris o dată, pentru ca în minutul 78 Diabate să stabilească scorul final de 3 la 3. Retururile tuturor bătăliilor vor avea loc peste o săptămână.

