Imagini noi în ancheta atentatului asupra oligarhului ucrainean Vadim Ermolaev, produs la Monaco. Serviciul de Securitate al Ucrainei a recuperat o înregistrare video pe care autorii atacului încercaseră să o șteargă. Filmarea aduce noi indicii în dosarul tentativei de asasinat. 

Imaginile recuperate de Serviciul de Securitate al Ucrainei surprind fiecare etapă a atentatului. În înregistrare se vede cum o persoană lasă un rucsac negru pe treptele clădirii în care locuia oligarhul ucrainean Vadim Ermolaev. La câteva clipe, omul de afaceri, soția și fiul lor de 13 ani urcă scările, iar dispozitivul explodează. După deflagrație, persoana care a plasat bomba ia camera de supraveghere și fuge.

Potrivit procurorului general al Ucrainei, camera fusese instalată chiar de autorii atacului pentru a confirma că misiunea a fost dusă la îndeplinire. Deși imaginile au fost șterse ulterior, experții SBU au reușit să le recupereze și le-au făcut publice. Atentatul a avut loc pe 29 iunie, în Monaco, iar Ermolaev, soția sa și fiul lor au fost grav răniți. 

La câteva zile după atac, principala suspectă, ucraineanca Anastasia Berezovska, a fost găsită moartă lângă Kiev. Anchetatorii au reținut ulterior un ofițer activ al serviciului ucrainean de informații militare GUR și un fost ofițer SBU, suspectați că au ucis-o pentru a o împiedica să depună mărturie. Între timp, cei doi au început să coopereze cu anchetatorii. 

Potrivit surselor citate de presa ucraineană, unul dintre suspecți susține că planul inițial era răpirea lui Vadim Ermolaev, însă operațiunea ar fi fost transformată ulterior într-o tentativă de asasinat. Anchetatorii încearcă acum să stabilească cine a comandat atacul și dacă în spatele acestuia s-au aflat persoane din interiorul structurilor de securitate ucrainene.