După scandalul și îmbrâncelile care au avut loc ieri pe Aeroportul Internațional Chișinău între vameși, polițiști de frontieră și susținătorii fugarului Ilan Șor care se întorceau de la forum, autoritățile au suținut un briefing de presă. Potrivit procurorului-șef interimar al PCCOCS, ieri au fost efectuate 135 de percheziții la aeroport și 27 pe teritoriul țării, de unde au fost ridicate sume deosebit de mari.
Victor FURTUNĂ, PROCUROR-ȘEF INTERIMAR AL PCCOCS: „Ieri, Serviciul Vamal s-a autosesizat precum că o grupare criminală, urmărind scopul introducerii în RM a mijloacelor financiare ce depășesc 16 mii de unități contravenționale. Prin diferiți căruăși, individual ca să nu aibă asupra sa o sumă ce depășește 10 mii de euro și să nu cadă sub incidența declarării, au fost introduse sume deosebit de mari.”
Totodată, Furtună a precizat că în noaptea de 22 spre 23 aprilie au fost efectuate în jur de 150 de percheziții de unde au fost ridicate 62 de mii de ruble rusești, 3070 de euro și peste 1,1 milioane de dolari.
Ieri a fost scandal ca la ușa cortului la Aeroportul Internațional Chișinău. Susținătorii fugarului Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare, care ar fi participat la congresul organizat de acesta la Moscova, s-au plâns că au fost ținuți câteva ore în aeroport. Oamenii s-au luat la harță cu vameșii și polițiștii de frontieră, au strigat și s-au dat în spectacol. Autoritățile spun că pasagerilor doar li s-a solicitat la controlul vamal verificarea bagajelor. Aceștia însă au refuzat și au manifestat un comportament agresiv.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.