Un băiat de 16 ani a fost bătut până la moarte de un bărbat de 39 de ani. Potrivit surselor PRO TV, suspectul ar fi încercat să înscenze totul drept o cădere de la înălțime. Bănuitul a fost reținut.
Totul s-a întâmplat aseară, într-un sat din Edineț. Băiatul a fost găsit fără suflare cu semne vizibile de moarte violentă în casa suspectului. Polițiștii au stabilit că ucigașul ar fi bătut crunt băiatul, fapt care a provocat decesul acestuia.
Mama adolescentului spune că ea se afla în acel moment acasă, dar nu a putut interveni pentru că bărbatul era beat, agresiv și i-a amenințat. Suspectul este soțul unei rude de-a femeii. Vecinii povestesc că bărbatul locuiește de câțiva ani în sat.
„Ei sunt veniți aici la noi, ei nu sunt de la noi și nu-i știm. Nu demult a venit el la noi în sat.”
„El lucra prin Franța dacă venea acasă, vreo săptămână, două și consuma alcool.”
„Se mai bătea cu niște străini. Au fost niște străini încoace și s-a bătut, a fost poliția. Numai vine din Franța și a fost poliția.”
Mama băiatului decedat mai spune că, inițial, bărbatul ar fi încercat să însceneze totul drept o cădere de la înălțime. Apoi, când a venit poliția, și-a recunoscut vina. Suspectul a fost reținut și este cercetat pentru omor.
