Vladimir Andronachi are interdicție de a părăsi țara pe un termen de 60 de zile. Măsura a fost dispusă azi de procurorul de caz, după ce Curtea de Apel a respins ieri solicitarea de prelungire a arestului în penitenciar, explicând că demersul a fost depus cu întârziere de către acuzator. Inspecția Procurorilor s-a autosesizat, iar procurorul ar putea fi cercetat disciplinar.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, interdicția de a părăsi Moldova, pe numele lui Andronachi, a fost dispusă de procurorul de caz pentru a se asigura că acesta nu va fugi din țară. Asta după ce ieri fostul deputat a scăpat de arest în penitenciar, dar tocmai din cauza unei omisiuni admise de acuzatorul Nicolae Busuioc. Curtea de Apel a precizat într-un comunicat că procurorul a transmis cu întârziere solicitarea de prelungire a măsurii preventive. Procuratura Anticorupție va analiza decizia instanței de Apel, dar afirmă că demersul a fost depus în termenul legal de procuror, însă au apărut confuzii legate de modul de calcul al perioadei de 30 de zile, care a inclus și aproximativ 7 zile de arest anterior. Dar aici judecătorii au menționat că acuzatorul putea solicita clarificări sau putea depune demersul înainte de termenul limită, lucru care însă nu s-a întâmplat. Inspecția Procurorilor s-a autosesizat.
Dumitru OBADĂ, PREȘEDINTELE CSP: „Acum suntem într-un proces disciplinar, în care vom examina toate înscrisurile corespunzătoare, aflăm poziția procurorului de caz, contrapunem datele, pentru a afla dacă este sau nu este o abatere de procedură.”
În funcție de rezultatele procesului se va stabili dacă procurorul va fi sau nu tras la răspundere.
Alexandru BOT, EXPERT WATCHDOG: „Cum s-a întâmplat că procurorul a omis termenul, pentru că știu că ei cu sfințenie țin la aceste termene, e un semn mare de întrebare și știu că CSP urmează să se clarifice. E o scăpare.”
Chiar și cu interdicția de a părăsi țara, există riscul ca Andronachi să fugă în regiunea transnistreană, așa cum au făcut-o și alții.
Lilian CARP, PREȘEDINTELE COMISIEI PARLAMENTARE SECURITATE NAȚIONALĂ: „Desigur că există riscuri în condițiile în care noi știm cine este Andronachi și nu doar, fac parte din grupul lui Plahotniuc, grup organizat criminal, cu siguranță pentru ei este o oportunitate să poată să se ascundă.”
Avocatul fostului deputat spune că acesta se află în Moldova și nu intenționează să fugă.
Vladimir MOȘNEAGA, AVOCATUL LUI ANDRONACHI: „Sunt niște declarații nefondate.”
Vladimir Andronachi a fost reținut în septembrie într-un nou dosar pornit pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, acuzații pe care le neagă. De atunci el a fost plasat în arest în penitenciar la domiciliu. Fostul deputat PD, considerat un apropiat al lui Plahotniuc, este cercetat și în alte dosare – frauda bancară, dosarul achiziționării blanchetelor pentru pașapoarte și Metalferos. El se declară nevinovat. În noiembrie 2022, Andronachi a fost expulzat de autoritățile din Ucraina și reținut în dosarul „furtul miliardului”. Ulterior, a fost plasat în arest la domiciliu, dar în august 2023 a fost eliberat sub garanție personală.
