Fostul primar de la Boldurești, care este învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost audiat în instanță. Nicanor Ciochină s-a declarat nevinovat și a spus că în ziua accidentului nici nu a mers pe traseul unde a avut loc tragedia. Și la următoarea ședință acesta va face declarații, urmează apoi pledoariile, ultimul cuvânt și sentința.
După ce a lipsit de la ultimele două ședințe de judecată pe motiv că are tratament la domiciliu, astăzi Nicanor Ciochină s-a prezentat la judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Acesta însă nu a vrut să discute cu jurnaliștii.
În fața magistraților, Ciochină s-a declarat nevinovat și a spus că în ziua accidentului nu a mers pe traseul unde s-a produs tragedia. Acesta a relatat tot ce ar fi făcut în acea zi, pe 19 februarie 2024, și a povestit inclusiv despre accidentul din 20 februarie, care, potrivit procurorilor, a fost înscenat pentru a induce în eroare ancheta.
Alexandru BUTNARU, PROCURORUL DE CAZ: „Nu o să mă expun asupra declarațiilor date de către inculpat din motive că trebuie să fie puse întrebări din partea acuzării cu referire la aceste declarații.”
Ședința de astăzi a fost întreruptă, pentru că a fost programată până la ora 12:30, așa că Ciochină va fi audiat și la următoarea, pe 26 decembrie.
Alexandru BUTNARU, PROCURORUL DE CAZ: „Pentru ședința următoare sunt preconizate două ore jumătate, timp suficient pentru a fi finisată audierea inculpatului. La faza de urmărire penală inculpatul nu a făcut declarații.”
Raisa CIUREL, MAMA BĂIATULUI DECEDAT: „Multe nu am înțeles din spusele lui Ciochină. E mai mult un basm, cu făt-frumos și zmeu. El este un criminal și un complice care l-au ajutat să ascundă crima.”
În ședința trecută, complicele lui Ciochină, care l-ar fi ajutat să schimbe plăcuța de înmatriculare a mașinii pentru a induce în eroare ancheta, la fel nu și-a recunoscut vina și a refuzat să facă declarații. Asta deși, potrivit procurorului, în timpul urmăririi penale aceasta ar fi recunoscut faptele invocate.
Iulia PASCARI, REPORTER PRO TV: „După ce Ciochină va fi audiat, urmează ca procurorii și avocații să își susțină pledoariile – discursurile finale în care acuzarea explică de ce îl consideră vinovat pe inculpat și trece în revistă probele și declarațiile martorilor, iar apărarea formulează concluziile finale în favoarea clientului. Ulterior, Ciochină și cel care i-ar fi fost complice își vor spune ultimul cuvânt, după care instanța va intra în deliberări pentru a pronunța sentința.”
Fostul primar de la Boldurești este cercetat penal, fiind acuzat că a lovit mortal cu mașina un băiat de 14 ani, a fugit de la locul accidentului și a încercat să inducă în eroare ancheta. Ciochina se declară nevinovat. Potrivit codului penal, pentru provocarea unui accident cu decesul unei persoane, inculpatul se poate alege cu o pedeapsă de până la 7 ani, iar pentru că a fugit riscă alți doi ani de detenție.
