Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină a fost condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul în care este învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani. Acesta nu s-a prezentat astăzi în instanță. Și complicele său, Ion Andronache a fost recunoscut vinovat și condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare. Acesta urmează să stea după gratii doar șase luni. Andronache a fost reținut în această după amiază.
„Ciochină Nicanor Grigore se recunoaște vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute la articolul 264 aliniat 3 Cod Penal și în baza acestei legi de a-i numi pedeapsa sub formă de 7 ani de închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip deschis.”
În penitenciar de tip deschis, condamnații se pot deplasa neînsoțiți în interior și pot munci în afara închisorii. Potrivit Codului Penal aici își execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârșite din imprudenţă și pentru infracțiuni ușoare comise cu intenție.
Nicanor Ciochină a fost recunoscut vinovat și pentru că a fugit de la locul accidentului, infracțiune ce se sancționează cu doi ani de închisoare, însă acesta scăpat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție. Asta în contextul în care procurorii au solicitat 9 ani de închisoare. Fostul primar de la Boldurești nu s-a prezentat astăzi în instanță, aflându-se acum în penitenciarul numărul 13.
Radu DUMNEANU, AVOCATUL LUI CIOCHINĂ: „De ce nu a venit domnul Ciochină?
-E dreptul lui nu cunosc. Ținând cont poziția care a fost expusă de către domnul Ciochină în mod evident va fi contestată.
-Nu ați vorbit astăzi cu el, de ce nu a venit?
-Nu am vorbit.”
Complicele lui Ciochină, care l-a ajutat să schimbe plăcuța de înmatriculare a automobilului implicat în accident la o altă mașină asemănătoare, la fel, a fost recunoscut vinovat. Ion Andronache a fost condamnat la doi ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis, pedeapsa însă a fost suspendată parțial.
„Prima parte a pedepsei de șase luni în închisoare Andronache Ion urmează să o execute în penitenciar. A doua parte a pedepsei, un an și șase luni va fi suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani.”
Instanța a dispus reținerea lui imediată.
Veronica ȘIȘCANU, AVOCATUL LUI ANDRONACHE: „Eu v-am spus și înainte de ședință, el este.
-De ce nu a venit?
-Asta e a doua întrebare, deja e la discreția dumnealui, s-a simțit puțin rău și am vorbit cu el să aștepte afară.
-Este reținut deja?
-Mă duc să verific, așa am informații. Urmează să analizăm motivele instanței și vom lua o decizie, dar cel mai probabil vom contesta. Pentru noi este foarte mult și aceste șase luni de prevenție.”
Responsabilii de la Inspectoratul General al Poliției ne-au confirmat că Andronache a fost reținut, menționând că acesta ar fi încercat să se eschiveze. Mama băiatului, care a venit astăzi în instanță cu fotografia copilului său, nu și-a putut stăpâni lacrimile după pronunțarea sentinței.
Raisa CIUREL, MAMA BĂIATULUI DECEDAT: „Am ieșit din tunelul în care am fost doi ani. Am văzut lumină în cazul lui Mihăiță și astăzi plec mândră acasă. O să mă duc să-i aprind o lumânare, un buchet de flori și să-i spun că nu am cedat.”
Tragicul accident s-a produs acum doi ani, pe 19 februarie 2024.
