Doi șoferi din Orhei s-au ales fiecare cu câte două dosare penale, după ce au fost prinși în stare de ebrietate la volan și au încercat să mituiască agenții de patrulare. Acum aceștia ar putea rămâne fără permis de conducere și cu amenzi de sute de mii de lei.

„Prezentanți vă rog permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, revizia tehnică și asigurarea. 
-Nu am permis de conducere.”

Acest tânăr de 25 de ani a fost stopat în satul Camencea din raionul Orhei. Se deplasa fără permis și fără ca mașina să aibă revizie tehnică și asigurare, iar testul alcoolscopic a arătat un rezultat de 0,56 miligrame per litru, depâșind norma de aproape 4 ori.

„Poate facem ceva și să fie bine și să mă duc acasă. Haideți vă rog frumos, vă dau...”

Tânărul a încercat să mituiască agenții de patruale, lăsând pe portiera mașinii de poliție 5.400 de lei.

„Eu v-am avertizat că darea de mită unui angajat al poliției se pedepsește penal, ce e asta?
-Eu înțeleg șef, dar crede-mă și pe mine, nu am făcut mare greșeală.”

Un alt caz similar a fost înregistrat chiar pe o stradă din orașul Orhei.

„Careva băuturi alcoolice ați consumat.
-Da, da.”

Bărbatul de 32 de ani avea depășită norma de alcool în aerul expirat de peste 4 ori. Când a fost stopat, acesta a încercat să ofere agenților de patrulare 500 de euro. Acum, pentru șofatul în stare de ebrietate, șoferii se pot alege cu amenzi de până la 125 de mii de lei sau cu închisoare de până la trei ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, de până la 4 ani. În același timp, infracțiunea de oferire de mită unei persoane cu funcție publică se amendează cu până la 100 de mii de lei. Potrivit poliției, în acest weekend, 35(CIFRA PE ECRAN) de conducători auto au fost prinși băuți sau drogați la volan. În primele zece luni ale acestui an, din cauza șoferilor beți, în țară s-au produs 117 accidente, soldate cu 7 persoane decedate și peste 130 rănite.

ACCIDENTE RUTIERE, IANUARIE-OCTOMBRIE 2025
TOTAL ACCIDENTE – 117 
PERSOANE DECEDATE – 7
PERSOANE RĂNITE – 132