Astazi, procurorii cer mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele sefului suspendat al Procuraturii Anticoruptie, Viorel Morari.
Viorel Morari a fost adus la Judecatoria Ciocana. Sedinta are loc cu usile inchise.
Vineri, 10 ianuarie, Viorel Morari a fost retinut pentru 72 de ore. Procuratura Generala a emis un comunicat in care se spune ca acesta este acuzat de abuz in serviciu si fals in acte publice.
Mai exact, in martie 2017, Viorel Morari ar fi primit de la Vladimir Plahotniuc o plangere pe care ar fi inregistrat-o contrar cerintelor legale, pornind un proces penal si falsificand in cauza penala mai multe acte procesuale. Asta pentru ca ar fi vrut sa-l protejeze pe fostul lider PD, plecat din tara in luna iunie si anuntat in cautare internationala de autoritatile noastre.
Viorel Morari a fost retinut in ultima zi in care grupul de procurori, numit de Alexandru Stoianoglo sa verifice procuraturile specializate, a facut controale la Procuratura Anticoruptie si la PCCOCS. Este pentru a doua oara cand Viorel Morari este suspendat din functie. Prima data s-a intamplat in luna mai anul trecut, cand procuror general era Eduard Harunjen, iar numele lui Morari aparuse intr-o scrisoare anonima, in care se spunea despre o schema de santaj, de care era invinuit atunci milionarul Andrei Tranga.