În dosarul lui Igor Dodon de la Curtea Supremă de Justiție a început audierea martorilor suplimentari, după ce procurorul a modificat învinuirea. Deși instanța a solicitat prezența a trei martori, avocații fostului președinte au asigurat prezența doar a unuia. Este vorba despre fostul ministru al Internelor, socialistul Pavel Voicu. 

Pavel Voicu, care a mai fost audiat în acest dosar, a fost întrebat de avocați despre discuțiile purtate între Igor Dodon și Vlad Plahotniuc în iunie 2019. Mai exact, dacă liderul democraților i-ar fi cerut lui Dodon, în calitate de președinte, să semneze un decret prin care să-l numească prim-ministru. 

Pavel VOICU, DEPUTAT PSRM: „Nu am auzit niciodată de la domnul Dodon să vehiculeze sau spună, nu că Plahotniuc, dar nici chiar cineva din Partidul Democrat.”

Întrebările vin în contextul în care, potrivit învinuirii modificate de procuror, Igor Dodon i-ar fi cerut o sumă suplimentară de bani lui Vlad Plahotniuc, inclusiv pentru repartizarea funcțiilor în Guvern. 

Nicolae POSTURUSU, AVOCATUL LUI DODON: „Dacă într-adevăr chestia asta e relevantă, e serioasă sau e o nouă invenție, inepție politică încadrată într-un act procesual penal.”

Procurorul, însă, a declarat că aceste mărturii nu sunt relevante pentru dosar.

Petru IARMALIUC, PROCURORUL DE CAZ: „Martorul nu a putut să spună cu certitudine că el cunoaște. El spune doar din auzite, spațiul public sau alte discuții.” 

Iulia PASCARI, REPORTER PRO TV: „Liderul socialiștilor Igor Dodon nu a fost prezent la ședința de astăzi. Așa că aceasta a avut loc în lipsa lui. În acest dosar, fostul președinte este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă și finanțarea ilegală a Partidului Socialiștilor din partea unui grup criminal organizat. Acuzații pe care Dodon le neagă. Iulia Pascari, PRO TV.”