Instituția este deschisă pentru cooperare și acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea elucidării cazului, au declarat responsabilii din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, după ce în această dimineață ofițerii Centrului Național Anticorupție au descins cu percheziții la mai mulți anhajați ai SFS, iar unul dintre aceștia a fost reținut pentru 72 de ore.
„Autoritatea fiscală declară toleranță zero la orice manifestări coruptibile ale funcționarilor fiscali în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității", precizează responsabilii SFS.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii din Cahul efectuează astăzi percheziții pe mai multe adrese din Chișinău și Orhei, în cadrul unei cauze penale ce vizează mai mulți angajați ai Serviciului Fiscal de Stat, bănuiți de implicare într-o schemă de corupție sistemică. Un funcționar public din cadrul Serviciului Fiscal de Stat a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte trei persoane sunt cercetate în stare de libertate.

