Scandal cu diplome false la Universitatea de Medicină din Chișinău. Mai mulți foști studenți, în prezent medici în România, ar fi obținut ilegal diplome de rezidențiat, în baza cărora au solicitat recunoașterea calificării peste Prut. Aceștia au primit actele, deși nu s-au prezentat fizic la ore. Astăzi, procurorii și polițiștii români au efectuat percheziții și vorbesc de cel puțin 12 persoane bănuite. Ministrul Sănătății de la noi, până recent rector al Universității de Medicină, susține că acuzațiile sunt false și că diplomele nu puteau fi obținute în mod fraudulos.

Potrivit polițiștilor români, ancheta vizează mai mulți medici care ar fi solicitat Ministerului Sănătății de peste Prut recunoașterea titlurilor de calificare medic specialist, în baza unor diplome de studii de rezidențiat emise de Universitatea de Medicină din Chișinău. Astăzi, acasă și în birourile bănuților s-au făcut percheziții.

Ovidiu OANȚĂ, CORESPONDENT PRO TV BUCUREȘTI: „Anchetatorii au descins și la ministerul Sănătății pentru a ridica întreaga documentație legată de acest caz. Este ministerul în care s-au ridicat primele suspiciuni legate de aceste presupuse fraude și de la care au plecat investigațiile Parchetului General.”

Alexandru ROGOBETE, MINISTRUL SĂNĂTĂȚII DE LA BUCUREȘTI: „Sesizarea s-a făcut în 2024, nu s-a făcut acum. Discutăm despre 12 persoane care ar fi realizat stagiile de pregătire în rezidenţiat în Republica Moldova cu toate că aceste persoane erau angajate în România şi în realitate nu ar fi realizat aceste stagii de pregătire.”

În dosar este vizat și un angajat din departamentul de medicină de urgență din cadrul ministerului.

Alexandru  ROGOBETE, MINISTRUL SĂNĂTĂȚII DE LA BUCUREȘTI: „S-au sigilat birourile din Ministerul Sănătăţii unde se fac aceste percheziţii şi am înaintat şi voi înainta Parchetului General toate documentele solicitate pentru realizarea anchetei. 

Dacă se găsesc vinovaţi cei din Ministerul Sănătăţii voi fi primul care le va desface contractul de muncă şi îi va scoate din funcţiile de conducere.”

Titlurile de calificare prezentate de medici vizau specialități precum, medicină urgentă, ortodonție, chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, imagistică,  chirurgie dento-alveolară, parodontologie. În urma perchezițiilor efectuate dimineață, 12 persoane au fost audiate de procurori.  

„De ce ați fost adus audieri?
-Nu pot să vă spun. 
-Ce suspiciuni există pe numele dumneavoastră v-ați folosit de documente de la Chișinău, care nu sunt reale?
-Nu.”

Medicii sunt cercetați pentru fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic și exercitarea fără drep a unei profesii sau activități. Ministrul Sănătății de la Chișinău, Emil Ceban, până recent rectorul Universității de Medicină, neagă acuzațiile și spune că sistemul universității nu permite falsificarea diplomelor.

Emil CEBAN, MINISTRUL SĂNĂTĂȚII: „Este un fals. Universitatea de Medicină nu poate să facă așa ceva. Astăzi, toate diplomele care sunt, trec prin sistemul informațional și au un control deosebit, de aceea de acest lucru o să se ocupe organele competente și o să ne dea rezultate. Este un sistem informațional, fiecare student care se înmatriculează și care finizează, petrece fiecare zi la prelegeri. Tot este documentat, digitalizat, fiecare examen.”

Acesta a spus că urmează să discute cu organele competente și colegii din România și ulterior va reveni cu alte comentarii. Am încercat să vedem dacă instituții de la noi cunosc ceva despre caz sau dacă s-au autosesizat, însă cei de la CNA ne-au spus că deocamdată nu pot comenta nimic, responsabilii de la Procuratura Generală au spus că revin, iar cei de la IGP nu ne-au răspuns.