Ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI, în comun cu polițiștii INSP și procurorii oficiului Nord al PCOCCS, au destructurat activitatea a două persoane implicate în traficul de droguri.

Potrivit poliției, polițiștii au stopat un automobil pe șoseaua Chișinău–Bălți, în apropiere de Fălești.

La volan se afla un bărbat de 32 de ani, iar ca pasageră, soția sa e 35 de ani. Cuplul a fost oprit în timp ce reveneau dintr-o pădure din Ialoveni de unde ar fi preluat drogurile.

Cei doi sunt bănuiți de transportarea și punerea în circulație a substanțelor narcotice la Bălți și raioanele din preajmă, prin Telegram.

În timpul perchezițiilor efectuate în automobil și la domiciliul celor doi din Bălți au fost ridicate 300 de grame de droguri de tip PVP („sare”), un kilogram de mefedronă, cantități de marijuana uscată, cântare electronice de înaltă precizie, mijloace bănești în diferită valută, ustensile pentru consumul de droguri, pachete de tip zip-lock, telefoane mobile, cartele SIM și carduri bancare.

Automobilul a fost ridicat și transportat la parcarea specială. 

Valoarea drogurilor pe piața neagră este de aproximativ 1.200.000 de lei.

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, care recent și-a ispășit pedeapsa cu închisoare pentru mai multe infracțiuni, inclusiv legate de droguri, iar femeia este cercetată în stare de libertate. 

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 15 ani de închisoare.