Evaziune fiscală de 6 milioane de lei la o companie care perfecta acte pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova și României. Angajații și cei din conducere primeau sume mari de bani pentru serviciile lor, dar nu achitau impozite. Procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Fiscal de Stat au efectuat percheziții și au găsit inclusiv documente false.

Potrivit anchetei, după obținerea cetățeniei Republicii Moldova, se perfectau actele și se depuneau la Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România, pentru a obține cetățenia română. Compania investigată ar fi încasat plăți în lei, valută străină și monedă electronică, fără a le reflecta în evidența contabilă și fără a achita impozite, prejudiciind statul cu 6 milioane de lei. 

Potrivit PCCOCS, au fost făcute percheziții, iar în urma descinderilor au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, bani în diferite valută, procuri, dar și acte false, întocmite în special pentru cetățeni ai Federației Ruse.

Două persoane din conducerea companiei sunt cercetate. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea ar putea primi amendă de un milion de lei sau șapte ani de inchisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții.