Un tânăr de 19 ani, originar din regiunea transnistreană, este cercetat penal de polițiștii din Chișinău, fiind bănuit de implicarea în cel puțin cinci cazuri de escrocherie cu date bancare, comise în sectorul Rîșcani al capitalei.

Potrivit informațiilor oferite de Poliția Capitalei, în patru dintre episoade, suspectul s-ar fi dat drept reprezentant al unor bănci comerciale, contactând telefonic victimele și convingându-le să divulge datele cardurilor bancare, sub pretextul prevenirii unor tranzacții neautorizate.

Într-un alt caz, tânărul s-ar fi prezentat drept angajat al unei companii de telefonie mobilă, determinând victima să-i ofere acces la aplicația bancară instalată pe telefon. Ulterior, de pe contul acesteia au fost sustrași banii disponibili.

În total, cinci persoane au fost prejudiciate cu peste 168.000 de lei.

În urma acțiunilor de investigație și a măsurilor speciale întreprinse de oamenii legii, suspectul a fost identificat, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării eventualilor complici.

Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani.