Tarifele la gaz si energie electrica ar putea sa scada pe parcursul iernii, sustine ministrul energiei, care, insa, nu a oferit mai multe detalii in acest sens. Victor Parlicov a vorbit astazi despre cat de pregatita este tara noastra pentru sezonul rece, precizand ca avem stocuri de gaze suficiente pana la sfarsitul lunii februarie.

Victor PARLICOV, MINISTRUL ENERGIEI: „Suntem cel mai bine pregatiti din toata istoria noastra de iarna aceasta, de sezonul acesta rece. Avem stocuri de gaze suficiente pentru a ne asigura pana la sfarsitul lunii februarie, probabil si mai departe, deja in functie de ce temperaturi vom avea iarna.”

Victor Parlicov sustine ca daca iarna va fi mai rece, stocurile vor fi suplinite fara ca tarifele sa creasca.

Victor PARLICOV, MINISTRUL ENERGIEI: „Indiferent de ce se va intampla pe piata regionala la gaze, daca vor salta preturile la gaze, noi suntem protejati. Daca vor salta preturile la energia electrica, noi la fel suntem protejati. Consumatorii din Republica Moldova vor avea energie si caldura, gaze la preturi stabile. Ele nu au cum sa mearga in sus. Posibil sa fie reduse pe parcursul iernii o parte din preturi.”

Ministrul energiei a mai spus ca, in acest an, Termoelectrica va functiona fara pacura, desi stocuri sunt in cazul in care vor aparea anumite urgente. Parlicov nu a vorbit despre stocuri din motive de securitate, aceste date fiind secretizate dupa ce iarna trecuta tara noastra a fost supusa mai multor amenintari, la capitolul securitate energetica. S-a intamplat dupa ce Federatia Rusa a redus volumele de gaze livrate tarii noastre, in plin sezon de incalzire. Totodata, din cauza atacurilor masive cu drone si rachete asupra liniilor electrice din Ucraina, Republica Moldova a ramas de mai multe ori fara curent electric in urma avariilor produse la liniile de inalta tensiune.