Iar în celălalt meci al grupei, Austria s-a chinuit contra debutantei Iordania. Un autogol și un penalty venit târziu i-a salvat pe austrieci.

Austria a debutat cu dreptul la Cupa Mondială, dar a avut emoții serioase în fața debutantei Iordania. La Santa Clara, în California, austriecii s-au impus cu 3 la 1, după un meci complicat, în care au fost egalați la începutul reprizei a doua și au tranșat disputa abia pe final. Romano Schmid a deschis scorul pentru Austria în prima repriză, iar debutanții asiatici au oferit o replică pe măsură. Ali Olwan a înscris și a reușit primul gol din istoria Iordaniei la un turneu final mondial.

Austria a reacționat imediat și a crezut că a revenit în avantaj prin golgheterul Marko Arnautović, însă golul a fost anulat după intervenția VAR. Pe final echipa lui Ralf Rangnick a continuat să preseze și a găsit golul decisiv în minutul 77. O centrare trimisă de Marcel Sabitzer a provocat panică în defensiva asiatică, iar Yazan Al-Arab a deviat mingea în propria poartă.

În prelungiri, austriecii au primit și un penalty după un henț comis în careu. Marko Arnautović a executat fără emoții și a stabilit scorul final, 3 la 1, ajungând la 48 de goluri pentru naționala Austriei.

Victoria le aduce austriecilor primele trei puncte la mondial și primul succes la un turneu final mondial după cel obținut în 1990. Austriecii vor întâlni în etapa următoare Argentina, iar Iordania va juca împotriva Algeriei.