Spectacolul de la Toronto a continuat cu un meci de fotbal spectaculos. Bosnia a condus cu 1 la 0, însă Canada a revenit pe final și a egalat, obținând primul punct din istoria sa la un Campionat Mondial de fotbal masculin.

Partida dintre Canada și Bosnia și Herțegovina a avut un ritm alert încă din start, cu ocazii de ambele părți. Gazdele au început mai agresiv, dar bosniecii au fost cei care au deschis scorul prin Jovo Lukic, golgheterul românilor de la Universitatea Cluj.

Împinsă din tribune de peste 43 de mii de suporteri, Canada a dominat partida și a avut apoi o serie de ocazii importante. În partea secundă, trupa lui Jesse Marsch a continuat să forțeze, canadienii au împins liniile mai sus, iar la un moment dat în urma unui șut a lui Jonathan David, mingea a fost deviată în bară. Până la urmă Cyle Larin a înscris golul izbăvitor și a egalat.

S-a încheiat 1 la 1, iar Canada și Bosnia oferă prima remiză de la turneul final. Reușita canadianului Cyle Larin a adus totodată primul punct obținut vreodată de naționala Canadei la un turneu final mondial. Presa internațională a remarcat și prezența unor vedete canadiene în tribune, printre care Ryan Reynolds, Mike Myers și Connor McDavid, semn că partida de la Toronto a depășit cadrul unui simplu joc de fotbal și a devenit un eveniment de interes național. 

Canada adună astfel un punct important, și alături de Bosnia își păstrează șansele la play-off, într-o grupă în care mai sunt Qatar și Elveția. Pe 18 iunie, Canada va juca împotriva Qatarului la Vancouver, iar Bosnia și Herțegovina o va întâlni pe Elveția la Los Angeles.