Cristiano Ronaldo a marcat o dublă, iar naționala Portugaliei reușește prima victorie la Cupa Mondială din acest an. Lusitanii au învins Uzbekistanul cu 5 la 0 și sunt nevoiți să recupereze teren pentru a câștiga grupa, deoarece Columbia și-a asigurat deja calificarea în șaisprezecimi noaptea trecută, după o victorie la limită contra congolezilor.

Considerată una dintre favoritele turneului final, Portugalia avea așteptări mari la această competiție, însă debutul a fost ușor dezamăgitor, lusitanii remizând 1 la 1 cu Republica Democratică Congo. Cu gândul la prima victorie portughezii au început tare partida din Houston, acolo unde Bruno Fernandes a avut prima șansă încă din minutul 2. Imediat la rampă a ieșit Cristiano Ronaldo, care a deschis scorul în minutul 6, după o acțiune superbă a lui Joao Cancelo.

Cu acest gol Ronaldo a devenit primul jucător din istorie care marchează la 6 ediții de Cupă Mondială. Portugalia a făcut apoi 2 la 0 după o fază fixă obținută de Pedro Neto. Uzbecii se așteptau ca Ronaldo să execute, însă Nuno Mendes a fost cel care a șutat în forță de la marginea careului și a trimis mingea în plasă. Naționala Uzbekistanului, condusă de legendarul italian Fabio Cannavaro, a fost total dominată până la jumătatea primei reprize, Portugalia înregistrând o posesie de 80 la sută. 

Deși Portugalia a condus partida, uzbecii au arătat că nu renunță la luptă, iar Aziz Ganiev a marcat un eurogol în poarta lui Diogo Costa, însă reușita a fost anulată, întrucât VAR-ul a stabilit că Joao Cancelo a fost faultat în faza premergătoare golului. Până la pauză, fenomenul Cristiano Ronaldo a lovit din nou. Starul lusitan a punctat pentru 3 la 0 în urma unui contraatac letal.

În repriza secundă, o schemă a portughezilor la o fază fixă putea duce tabela la 4 la 0, dar Cristiano Ronaldo a fost blocat în extremis de goalkeeperul Nematov, fază în urma căreia atacantul portughez a căzut în careu după ce a fost lovit. Faza a rezultat însă într-un corner în urma căruia Portugalia a înscris totuși. Mingea bătută la prima bară a fost deviată de stoperul lui Manchester City, Khusanov, până la Nematov, goalkeeperul uzbec respingând nefericit balonul în proprie poartă. 

Apoi după o degajare eronată a portarului, Ronaldo a recuperat o minge în careul uzbec, a ridicat mingea peste un adversar și a trimis un șut spre poartă, dar Nematov și-a răscumpărat greșeala apărând. Intrat pe final, Rafael Leao și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor. Talentatul jucător de la AC Milan a reluat direct în vinclu o minge venită din flancul drept.

La ultima fază, Ronaldo a fost aproape să facă hattrick-ul după o centrare venită de la același Leao, dar nu a juns bine balonul. S-a încheiat 5 la 0, iar Portugalia se gândește deja la ultimul meci al grupei contra Columbiei. Între timp noaptea trecută pe Estadio Guadalajara, sud americanii au învins Republica Democratică Congo cu 1 la 0, reușind al doilea succes în grupă. În ciuda dominării totale echipa lui Nestor Lorenzo nu a reușit să deblocheze tabela până în minutul 76. Los Cafeteros au avut nevoie disperată de un moment de inspirație, iar acesta a venit de la Daniel Munoz, fundașul lui Crystal Palace găsind colțul lung și a înscriind al doilea său gol la acest turneu final.

Sud americanii se califică astfel în faza eliminatorie, având 6 puncte după primele 2 runde. Columbia se va bate cu Portugalia pentru primul loc al grupei în ultima rundă, lusitanii având 4 puncte în Grupa K. Republica Democratică Congo are doar un punct și are șanse mari de a ajunge în șaisprezecimi de pe locul 3, în cazul în care o va învinge pe Uzbekistan, care are 0 puncte.