Iar în grupa K, recordul de participări a lui Cristiano Ronaldo, a fost umbrit de un egal al Portugaliei în fața surprinzătoarei echipe din Congo. Între timp, în celălalt meci al gupei, Columbia a încheiat prima rundă a meciurilor de la Cupa Mondială, cu o victorie împotriva debutantei Uzbekistan.

Portugalia a început cu un pas greșit aventura la Cupa Mondială, cu o remiză suprinzătoare cu Republica Democrată Congo, scor 1 la 1. În meciul de debut din Grupa K, disputat la Houston, portughezii au avut parte de un start excelent și au deschis scorul rapid, prin João Neves, în minutul 6.

Însă congolezii au revenit chiar înainte de pauză, prin Yoane Wissa, atacantul lui Newcastle fiind autorul primului gol din istoria țării la un turneu final al Cupei Mondiale.

În partea secundă, lusitanii au mai lovit bara și au avut un gol anulat de VAR, însă nu au găsit golul victoriei. Deși a dominat clar posesia, Portugalia a părut lipsită de idei în ultimii metri, iar meciul s-a încheiat la egalitate 1 la 1. Rezultatul este considerat o surpriză, mai ales în contextul în care Republica Democrată Congo revenise la Cupa Mondială după o pauză de 52 de ani, de la participarea din 1974, pe vremea când evolua sub numele de Zair. 

De cealaltă parte, partida a avut și o încărcătură simbolică pentru starul lusitan Cristiano Ronaldo. La 41 de ani și 132 de zile, căpitanul Portugaliei a devenit cel mai vârstnic jucător de câmp titular într-un meci de Cupă Mondială și a bifat a șasea sa participare la turneul final. 

Iar Columbia a încheiat prima rundă a meciurilor de la Cupa Mondială cu o victorie împotriva debutantei Uzbekistan, scor 3 la 1. Pe Estadio Azteca din Ciudad de Mexico, în fața a peste 80 de mii de spectatori, sud-americanii au controlat jocul. Chiar dacă a început prudent, Columbia a ridicat treptat ritmul și a lovit prima în minutul 40, când Luis Díaz i-a servit perfect mingea lui Daniel Muñoz, iar acesta a finalizat elegant. 

După pauză, Uzbekistan a avut o reacție solidă și a egalat în minutul 60, prin Abbosbek Fayzullaev, care a înscris primul gol al țării sale la un turneu final. Bucuria asiaticilor a durat însă doar cinci minute, pentru că vedeta Columbiei, Luis Diaz a readus echipa în avantaj cu o execuție din interiorul careului.

În prelungiri, Jaminton Campaz a închis tabela cu o lovitură de cap, iar Columbia se impune cu 3 al 1 și poate fi mulțumită de startul bun de turneu. Los Cafeteros vor încerca să obțină a doua victorie consecutivă în faza grupelor, urmând să întâlnească Republica Democrată Congo săptămâna viitoare, în timp ce Uzbekistan va porni din nou cu șansa a doua în următorul meci din grupă, contra Portugaliei.