Sărbătoare națională și zi liberă în Ecuador, după victoria istorică în fața Germaniei la Cupa Mondială. Succesul le-a adus celor din Ecuador calificarea în șaisprezecimi de pe locul 3. Prima a încheiat Germania, iar Coasta de Fildeș și-a asigurat locul 2, după un succes contra reprezentativei din Curacao.

Sărbătoare fără precedent în Ecuador, după una dintre cele mai mari surprize produse până acum la Cupa Mondială. Naționala pregătită de Sebastián Beccacece a învins Germania cu 2 la 1, iar succesul a fost atât de important încât președintele Ecuadorului, Daniel Noboa, a decretat ziua de astăzi sărbătoare națională, iar victoria a declanșat un val de emoție în întreaga țară. 

Nemții au început perfect partida disputată pe stadionul din New Jersey și Leroy Sané a deschis scorul după mai puțin de două minute. Reușita a fost contestată vehement de ecuadorieni, care au reclamat un fault în faza premergătoare, însă arbitrul a validat golul. Replica Ecuadorului nu s-a lăsat așteptată. Doar câteva minute mai târziu, Nilson Angulo a restabilit egalitatea cu un șut spectaculos de la distanță.

În repriza secundă, Germania a primit un penalty după un duel dintre Kai Havertz și Joel Ordóñez, dar după consultarea imaginilor VAR, arbitrul a anulat lovitura de pedeapsă, considerând că în faza de construcție s-a comis un fault. Momentul decisiv a venit în minutul 78. După un corner executat de sud-americani, Gonzalo Plata a înscris golul victoriei, trimițând Ecuadorul în extaz și reducând la tăcere miile de suporteri germani prezenți în tribune.

Germania a forțat egalarea în ultimele minute, iar nou-intratul Deniz Undav a ratat ultima mare oportunitate a Mannschaftului. În paralel, Coasta de Fildeș și-a făcut datoria și a învins reprezentativa din Curaçao cu 2 la 0. S-a marcat repede și în duelul de la Philadelphia, acolo unde ivorienii au intrat în avantaj în minutul 7, când Nocolas Pepe a fructificat o pasă venită din flancul stâng de la Diomande. Coasta de Fildeș și-a asigurat în partea secundă când același Pepe a reușit dubla.

După toate cele 3 etape jucate, situația în grupa E este următoarea: Germania încheie pe primul loc cu 6 puncte, la fel ca și naționala din Coasta de Fildeș, în timp ce Ecuador și-a asigurat calificarea între cele mai bune echipe de pe poziția a treia, cu 4 puncte acumulate. Ultima încheie grupa naționala din Curacao, care pleacă acasă, însa micuța țară din Caraibe se poate lăuda cu un punct istoric obținut contra Ecuadorului și cu golul marcat împotiva Germaniei.