În timp ce Ronaldo n-a arătat mare lucru în ultima etapă, Leo Messi a fost din nou la înălțime. Intrat de pe banca de rezerve abia în minutul 60, argentinianul a înscris un nou gol și a stabilit un nou record greu de egalat în istoria Cupei Mondiale. În aceeași grupă, Austria s-a salvat dramatic de la eliminare cu un gol marcat în ultima fază a meciului, de un atacant de aproape doi metri, introdus pe teren cu doar câteva zeci de secunde înainte.
Argentina încheie faza grupelor cu punctaj maxim și transmite un nou avertisment rivalelor la Cupa Mondială. În această dimineață campioana en-titre a învins Iordania cu 3 la 1, după un meci în care Lionel Scaloni și-a permis luxul de a-l odihni pe Messi timp de o oră. Partida de la Dallas a fost arbitrată de o brigadă din România, condusă de Istvan Kovacs, iar Argentina a dominat încă din start. Giovani Lo Celso a deschis scorul dintr-o lovitură liberă executată impecabil, iar Lautaro Martinez a majorat avantajul din penalty, după intervenția arbitrajului video iar sud-americanii păreau să controleze fără emoții partida. După pauză, Iordania a profitat de o scurtă relaxare a defensivei adverse și a redus diferența prin Al Tamari, reaprinzând speranțele unei surprize.
Momentul așteptat de întreg stadionul a venit însă în minutul 60, când Lionel Scaloni l-a trimis în teren pe Leo Messi. Intrarea căpitanului Argentinei a schimbat imediat ritmul jocului. În minutul 80, superstarul lui Inter Miami a executat perfect o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri și a închis tabela la 3 la 1.
Golul a însemnat mult mai mult decât o simplă victorie. Messi a devenit primul fotbalist din istoria Campionatelor Mondiale care marchează în șapte meciuri consecutive la turneul final. Totodată, argentinianul a ajuns la 19 goluri marcate la Cupa Mondială, un record absolut.
Dacă la Dallas lucrurile au fost sub control pentru campioana mondială, la Kansas City s-a jucat unul dintre cele mai dramatice meciuri ale turneului. Austria și Algeria au remizat spectaculos, scor 3 la 3, într-o confruntare care a schimbat de mai multe ori echipele calificate. Marko Arnautovic și Marcel Sabitzer au înscris pentru austrieci, în timp ce Belghali și Riyad Mahrez, autor al unei duble, au întors de două ori soarta meciului pentru africani.
În minutul 90+4, Mahrez a marcat pentru 3 la 2 și, pentru câteva clipe, Austria era eliminată, în timp ce Iranul se vedea deja în faza eliminatorie.
Selecționerul Ralf Rangnick a riscat totul și, cu doar câteva zeci de secunde înainte de final, l-a introdus pe uriașul Sasa Kalajdzic, un atacant de doi metri. Mutarea s-a dovedit decisivă. La ultima fază Kalajdzic a reluat imparabil cu capul și a stabilit scorul final, 3 la 3, salvând Austria de la eliminare și trimițând Iranul acasă.
Astfel, în Grupa J, Argentina termină pe primul loc - cu maxim de puncte - 9, și își continuă apărarea trofeului cu duelul din șaisprezecimi, contra selecționatei surpriză a Capului Verde. Grație remizei dramatice Austria încheie grupa pe locul secund și va avea o misiune extrem de dificilă în play-off împotriva Spaniei, în timp ce Algeria merge mai departe de pe poziția a treia, printre cele mai bune echipe clasate și va înfrunta Elveția. Iar Iordania este singura reprezentativă din Grupa J care părăsește competiția.

