Avionul cu care Flavio Bolsonaro a fugit din Brazilia a fost rezervat şi plătit de un intermediar din sectorul aeronautic dintr-un cont bancar din Statele Unite, a declarat joi pentru AFP proprietarul companiei aeriene.
Senatorul conservator în vârstă de 45 de ani a ajuns miercuri la Miami, în Florida, venind din Argentina via Ecuador la bordul unui avion privat împreună cu familia sa, după o călătorie plină de peripeţii, potrivit News.ro.
El nu şi-a recunoscut înfrângerea în faţa preşedintelui în exerciţiu, Luiz Inácio Lula da Silva, la finalul alegerilor prezidenţiale de duminică. A declarat că intenţionează să „conducă” opoziţia braziliană din exilul său din Statele Unite.
„Am fost angajat de un «broker» (intermediar) pe care îl cunosc de zece ani şi care locuieşte în Statele Unite”, a declarat pentru AFP Luis Grande, proprietarul companiei aeriene argentiniene Baires Fly, într-un interviu telefonic acordat din Florida (sud-estul Statelor Unite). Potrivit acestui antreprenor argentinian, intermediarul respectiv, care are atât cetăţenie argentiniană, cât şi americană şi a cărui identitate a refuzat să o dezvăluie, i-a transferat 150.000 de dolari dintr-un cont deschis la o bancă americană către o bancă argentiniană.
Un consilier al lui Trump
Ziarul The New York Times a scris joi că avionul ar fi fost închiriat de Jason Miller, un consilier al preşedintelui american Donald Trump. Casa Albă nu a făcut nicio declaraţie în acest sens. Directorul companiei Baires Fly a declarat că nu îl cunoaşte pe clientul intermediarului.
Potrivit autorităţilor argentiniene de imigrare, Flavio Bolsonaro s-a îmbarcat marţi seara într-un avion privat la Puerto Iguazu (nord-est), la 40 de minute după ce a intrat în Argentina pe cale terestră de la graniţa braziliană situată în imediata apropiere. Nu se ştie încă cum a ajuns de la Brasília până în zona de frontieră.
Fiul fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro face obiectul unei serii de anchete în Brazilia, în special pentru suspiciuni de spălare de bani, scrie știrileprotv.ro


