Patru depozite de petrol şi un amplasament logistic folosit pentru transportul produselor petroliere au fost lovite peste noapte de Statele Unite şi Israel la Teheran şi în zonele înconjurătoare, a declarat duminică un oficial iranian. Patru persoane au murit, scrie news.ro. 

„Noaptea trecută, patru depozite de petrol şi un centru de transport de produse petroliere din Teheran şi Alborz au fost atacate de avioane inamice”, a declarat directorul general al Companiei Naţionale Iraniene de Distribuţie a Produselor Petroliere, Keramat Veyskarami, pentru televiziunea de stat.

El a adăugat că cele cinci instalaţii „au fost avariate”, dar „incendiul a fost ţinut sub control”.

Statele Unite și Israelul au lansat un atac coordonat asupra Iranului, sâmbăta trecută. Atacul a urmat avertismentelor repetate ale SUA și Israelului că vor lovi din nou dacă Iranul va continua programele sale nucleare și balistice. Pe întreg teritoriul Statului Israel a fost instituită starea de urgență imediată. 

Citeste si : Imagini din Tel Aviv în care se aud sirenele de alarmă, iar oamenii fug în adăposturi - VIDEO

La rândul lui, Iranul a ripostat, lansând rachete și drone, nu doar asupra Israelului, dar și asupra mai multor regiuni din Golful Persic. Tensiunile din Orientul Mijlociu durează deja de o săptămână și afectează sever economia mondială prin șocuri petroliere, blocarea rutelor comerciale prin Strâmtoarea Hormuz și explozia costurilor de transport și asigurare. Aceasta generează inflație globală, riscuri de recesiune, creșterea prețurilor la combustibili și perturbări masive ale lanțurilor de aprovizionare. 

Citeste si : Războiul din Orientul Mijlociu începe să coste scump întreaga lume: petrolul se scumpește după blocarea Strâmtorii Ormuz, transportul maritim este afectat, iar economiștii avertizează asupra unei posibile creșteri a inflației - VIDEO

În Republica Moldova, la fel, s-au înregistrat scumpiri semnificative la pompă, în toată această săptămână. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, în weekend benzina a ajuns la prețul de 24,54 lei pentru un litru, iar motorina la 22,87 lei pentru un litru.

A fost instituită și stare de alertă în sectorul energetic pentru 60 de zile, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. În acest sens, autoritățile vorbesc despre limitarea vânzării în orele de vârf a energiei electrice către alte entități decât cele care asigură consumul intern, și de asemenea limitarea exportului de produse petroliere. Responsabilii îndeamnă populația să nu formeze cozi la benzinării. 

 Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova aflați în regiune:
• să evite deplasările neesențiale;
• să respecte strict instrucțiunile autorităților locale;
• să verifice permanent statutul zborurilor direct cu operatorii aerieni;
• să păstreze legătura cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova;
• să se informeze exclusiv din surse oficiale.

Date de contact ale misiunilor diplomatice:

Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel
Tel.: +972 52 278 7326
Tel.: +972 52 778 9772
E-mail: tel-aviv@mfa.gov.md

Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite
Tel.: +971 50 916 0778
E-mail: abudhabi@mfa.gov.md

Ambasada Republicii Moldova în Statul Qatar
Tel.: +974 3377 3417
E-mail: doha@mfa.gov.md

Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia
Tel.: +90 541 687 21 04
E-mail: ankara@mfa.gov.md

Ambasada Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan
Tel.: +994 50 228 51 35
E-mail: baku@mfa.gov.md